BNR a făcut anunțul în urmă cu puțin timp. Vești proaste pentru românii cu credite în lei. Mulți vor fi în incapacitatea de a-și achita datoriile

BNR a făcut anunțul în urmă cu puțin timp. Vești proaste pentru românii cu credite în lei. Mulți vor fi în incapacitatea de a-și achita datoriileSursa foto: arhiva EVZ

Indicele ROBOR la trei luni continuă să crească. BNR a anunțat o nouă cotație, în creștere față de cea înregistrată înainte de Paște. Marți, indicele a ajuns la 4,76%. Acesta a crescut considerabil de la începutul anului, înregistrând o majorare de 57%.

Banca Națională a României (BNR) nu aduce deloc vești bune românilor cu credite în lei. Indicele ROBOR la trei luni a înregistrat marți, 26 aprilie, o cotație de 4,76%. Acesta este folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019.

Indicele ROBOR la trei luni este în continuă creștere de la începutul anului. Dacă atunci cotația era de 3,02%, indicele a crescut cu 57%, ajungând astăzi la 4,76%.

Nu doar indicele ROBOR la trei luni a înregistrat creșteri, ci și cel la șase luni. Acesta este utilizat pentru calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă. Marți, indicele ROBOR la șase luni a ajuns la 4,92%, comparativ cu 4,90%, cotație înregistrată la începutul săptămânii.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 5,01% faţă de 4,97% joi, 21 aprilie.

Evoluția ROBOR este influențată de mai mulți factori, printre care se numără politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piață, inflația și politica fiscală.

Rate din ce în ce mai mari pentru români

Pe lângă creșterea continuă a indicelui ROBOR, BNR a mai venit cu o veste proastă la începutul lunii aprilie, când a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,5% pe an.

„Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3 la sută pe an, de la 2,50 la sută pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4 la sută pe an, de la 3,50 la sută pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2 la sută, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022; păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară”, arată un comunicat al băncii centrale.

Românii trebuie să se aștepte la dobânzi mai mare, ratele fiind majorate cu cel puțin 60 de lei la un credit imobiliar cu o dobândă de 3,92%, la care mai sunt de achitat 223.000 de lei timp de 20 de ani.

Specialiștii susțin că urmează noi creșteri ale dobânzii, scăderi fiind înregistrate abia în câțiva ani.

Ne puteți urmări și pe Google News