Se înmulţesc atacurile la identitatea naţională. De astă dată este vorba despre ceva extrem de grav, după părerea mea. Mult mai grav decât abandonarea monumentelor, lăsarea în paragină a clădirilor care amintesc de mari momente sau mari personalităţi ale neamului nostru, despre cetăţi dacice prădate şi alte asemenea crime culturale. De astă dată, este vorba despre un atac direct la Limba şi literatura română.

Parafrazându-i pe Marx şi Engels, care în deschiderea Manifestului Partidului Comunist au scris: „O stafie umblă prin Europa – stafia comunismului”, am spune că prin Ministerul Educaţiei din patria noastră bântuie o stafie ziua în amiaza mare. Nu, nu este vorba despre doamna ministru Ligia Deca, aşa cum probabil v-aţi închipuit mulţi. Dânsa bântuie zilnic holurile instituţiei, lăsând în urmă parfum de indulgenţă pentru notele la purtare ale elevilor. Mai nou, a apărut o altă stafie. Cu iz de vechi. De rânced, mai degrabă.

Nu este vorba despre poeţii Tiberiu Utan sau Marcel Breslaşu şi nici măcar de Alexandru Toma, cu ale sale nemuritoare versuri: „Imperialist american / cădea-ţi-ar bomba în ocean” , ori alţi oameni de cultură şi odihnă, ca parcul I.V. Stalin, care prin anii ’50 se străduiau să ne explice cum Limba română este o variantă ceva mai peltică a limbii sovietice.

De stafiile pomenite scăpam uşor, cu ceva tămânie şi o sfeştanie. Este vorba însă despre stafii contemporane, trepăduşi de uşi capitonate pe la ministerul doamnei Deca, stafii vii cărora le trece prin minţile înfierbântate scăderea drastică a orelor de Limba şi literatura română din programa şcolară. Chiar cu aproape jumătate, adică 46 la sută. Şi înlocuirea lor cu alte bazaconii, sub pretextul că şcoala trebuie să se adapteze noilor realităţi ale societăţii şi să scoată oameni pregătiţi să facă faţă noilor provocări. Cât de pregătiţi îi scoate şi care au fost rezultatele programului „România educată”, ştim deja. Sau, mai corect, o simţim, şi, din păcate, o vom simţi din ce în ce mai tare pe pielea noastră.

Nu vreau acum să fac o criză de patriotism. Să spun că Limba română este unul dintre actele de identitate ale noastre, ale românilor. Au spus-o alţii, mult mai bine decât mine: „Limba noastra-i limbă sfânta, / Limba vechilor cazanii, / Care o plâng și care o cântă /Pe la vatra lor țăranii”. Pentru această limbă a vechilor cazani, în anii ’90, când mă aflam în Basarabia ca reporter de front împreună cu regretatul poet Lucian Avramescu, am văzut cum realmente intelectualii basarabeni, în frunte cu Grigore Vieru, se luptau în tranşee pentru Limba română. Şi au reuşit.

Susţinătorii limbii moldoveneşti, care ar fi altceva decât Limba română, au fost învinşi de aceşti ostaşi ai cuvântului. Limba română a devenit limba oficială a Republicii Moldova. Iar noi, aici, în România, la Ministerul Educaţiei ce vrem să facem? Să reducem la jumătate orele de Limba şi literatura română.

Din fericire, revolta noastră, a oamenilor simpli, a fost rostită clar şi răspicat de către domnul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: „Dacă nu învățăm bine și suficient la școală Limba și literatura română, rămânem cu un mare handicap. (...) Și spun asta intenționat, să audă și Ministerul Educației. Nu se poate discuta vreodată într-o entitate a ministerului reducerea orelor de Limbă și literatură română, cum aud că se întâmplă acum, ca să poată introduce o materie de o oră pe săptămână, vreo năzbâtie care i-a trecut prin minte cuiva de, să zicem, educație antreprenorială, ca și cum românii ar trebui să devină toți antreprenori și să nu muncească nimeni. Se discută la nivel de minister aceste probleme. Limba și literatura română pe teritoriul României, al Republicii Moldova și în alte părți, trebuie să rămână o disciplină sau disciplina de bază. E foarte bine că ne vorbim limba și că o prețuim declarativ, dar nu e destul. E nevoie să o și cunoaștem corect și mai e nevoie să o apărăm."

Aşadar, precum intelectualii basarabeni în anii ’90, am ajuns în România anului 2024 să fim nevoiţi să ne apărăm limba noastră, de nişte trepăduşi de uşi capitonate, cu minţile înfierbântate, care încearcă să ne jumulească filele unuia dintre actele noastre de identitate. Şi o vom apăra!