Ține să discute ceva cu vânzătorul de iluzii. Îi zâmbește știrb și se îndepărtează fără grabă și fără țintă.

„Aici s-a câștigat marele premiu din sectorul 3”, „Cu un bilet cumpărat de aici s-a câștigat un Duster”, spun două anunțuri puse în folii de plastic, agățate de un chioșc improvizat care vinde bilete bingo. Nu știu cine urmărește emisiunile de profil, unde se transmit sau ce audiență au la data concursului. Pentru că punctul de vânzare a biletelor este chiar în ușa unui supermarket, știu cum arată cei care cumpără bilete la Bingo.

Primul amator care s-a arătat interesat de noroc are în coșul de cumpărături două peturi de 2 litri cu bere ieftină, o sticlă de ulei, un kilogram de zahăr și o pungă de napolitane la vrac. Poartă o pereche de pantaloni sport prea largi, adidași scorojiți și murdari în picioare. Plătește cu ultimii bani un bilet, poartă o discuție scurtă cu vânzătorul îmbrăcat într-un fel de vestă roz-reflectorizantă și pleacă împingând la căruciorul aproape gol.

Al doilea târâie pe lângă picior o sacoșă uzată. Dinții din față i-au căzut demult, o bască ponosită și barba neîngrijită îi trădează pensia insuficientă. Și el ține să vorbească ceva cu vânzătorul de iluzii. Îi zâmbește știrb și se îndepărtează fără grabă și fără țintă.

Următorul pasionat de bingo nu apucă să completeze biletul. Soția, prietena sau ruda femeie puțin mai în vârstă îl trage de cot spre scara rulantă, departe de ispita roz-fosforescentă, departe de Dusterul visat, departe de o viață, posibil, mai bună. Au în coș trei pâini și nelipsita bere ieftină.

Cu gândul la banii care cad din cer și la câștiguri mari, rapide și nemuncite românii jucători își pierd nopțile la televizor, mușcă cu greu dintr-o napolitană și beau bere proastă.