Evenimentul Zilei > EVZ Special > Bei și mănânci pe bani grei, dar ești condus la toaletă prin catacombe insalubre, ferecate cu lacătul!
Bei și mănânci pe bani grei, dar ești condus la toaletă prin catacombe insalubre, ferecate cu lacătul!

Bei și mănânci pe bani grei, dar ești condus la toaletă prin catacombe insalubre, ferecate cu lacătul!

Zona Beller-Dorobanți continuă să-și exercite mirajul pentru mulți împătimiți ai etalării luxului. Atrași de mirosul banilor, în jurul acestora a apărut o întreagă faună, desenând locul în culori contrastante. Alături de vestitele cafenele, devenite, între timp, desuete, au apărut localurile Pieței, care funcționează sfi dând legile igienei

Practic, într-un perimetru de aproximativ un kilometru pătrat, te împiedici de farmacii, te-nfigi în bănci, te repezi și în vestitele cafenele, în mare vogă pâna la declanșarea fenomenului Centru Vechi. La polul opus, „te-ntâmpină” cerșetorii, de la țigăncile cu copii în brațe, de-o agresivitate debordantă, la așazisele ajutoare de parcare, de aceeași coloratură! Care sunt pe poziții, zi de zi, de parcă ar avea o condică de semnat. 

În ton cu vremurile

Adaptarea la noile schimbări comportamentale ale vânătorilor de trăiri mondene se vede cu „ochiul liber”! Spre exemplu, pe strada Radu Beller, în locul unui restaurant mai pe stil vechi, a apărut o construcție interesantă, unde arhitectura modernistă se împletește grațios cu cea clasică, iar faptul că terasa se poate acoperi și viceversa, doar apăsând pe un buton, le-a dat ghes și fumătorilor să-i treacă pragul. Deci, succes deplin în afacere, a prins! Scrâșnind din pneuri, automobile de sute de mii de euro, furioasele sport, joase fiind, își scrijelesc din nou puntea! Ies scântei, dar e de bonton! De peste drum, îți zâmbesc suav domnișoare bine fardate, tineri puși la patru ace, lângă cei în pantaloni scurți, dar și câte un mare câine de rasă pură care stă cuminte la picioarele stăpânilor ce degustă elegant câte o cafea sau o bere …belgiană.

Hai, la o bere-n piață!

Fenomenul novativ la modă este, însă, localul de piață… Mai exact, în piață, Piața Dorobanților! Spațiul în care pe vremuri te învărteai printre tarabe, în goana după bunătățuri culinare, care mai de care mai ademenitoare, a fost cucerit, ușor-ușor de niște, hai, să le zic restaurante, unde se gătește în spațiu deschis. Iar de jur împrejurul tejghelelor, după care bucătarii își fac meseriaș treaba, sunt scaune de bar. Pe timpul ăsta călduros, te poți așeza lejer la niște mese pe terasele amplasate fix în stradă. Care, în funcție de care parte te afli, adică spre Calea Dorobanți sau spre Beller, te lași furat de așa zisul peisaj cotidian. Deh, astea sunt gusturile la modă! Clienți fideli sunt în special tinerii corporatiști sau beizadelele zonei, pe care sar banii ca puricii pe câine, la ora prânzului sau după-amiază, însăilând conversații interesante la „umbra” unui pahar de vin sau a unei halbe de bere.

Pietonii, obligați să facă slalom

Ideea este că aceste terase ad-hoc mușcă serios din spațiul pietonal… Mai ales în spatele pieței, când, ca simplu trecător, mai ai la dispoziție cam un metru și ceva. Iar dacă mai ești încărcat cu ceva plase și mai ai și nenorocul să dai nas în nas cu altcineva din sens opus, trebuie să faci mișcări de breakdance. Dar cum zona cu pricina este destul de liberă în timpul zilei, doar florarii din cele două dughene fiind cei care se mai extind pe ici pe colo, chestiunea se poate rezolva cu o săriturică pe terasă. Dar nu asta este marea problemă! Cârciumile cu pricina sunt o adevărată bombă, un atentat la sănătate. Și asta, în condițiile în care prețurile sunt mai mult decât piperate! Iar „arealul” își ține, falnic, nasul pe sus. În continuare!

Miasme de cartier… cu fițe

Ieri, în jurul prânzului, am fost nevoită să trec prin Piața Dorobanților. M-a întâmpinat un miros greu, aproape insuportabil. Am întrebat de unde vine și un chelner de la „Raionul de Pește”, unde se trebăluia de zor, mi-a răspuns: „Nu avem noi nicio vină, este de la canal… Clienții începuseră să se adune, iar pe un taburet, chiar în dreapta intrării principale, stătea cuminte Ilie Năstase, într-un trening negru, care vorbea tacticos la telefon. Ne-am salutat, dar nu am putut să nu mă întreb cum suporta odorul… Mi-am răspuns tot eu: simțul olfactiv se adaptează cel mai repede!

Cataracta de pe „ochiul” legii

Într-o dimineață, intru în piață să-mi cumpăr un pachet de țigări de la unul dintre puținele puncte care mai au de-a face cu activitățile pieței, clar definite de Administrația locală a sectorului 1. Vânzătoarea este necăjită și clar grăbită. Spală de zor două pahare de sticlă. Când ea nu face desfacere de astfel de produse decât, eventual, o cafea, în ambalajul clasic. O întreb ce o mână? „S-au anunțat cei de la Direcția de Sănătate Publică. Mă calcă foarte des și tot îmi găsesc câte ceva, desi pe ceilalți nu-I văd”, spune femeia cu obidă, indicând zona cârciumilor-restaurante-fast food. Îmi povestește că imediat după colt, pe Radu Beller adică, există un adevărat magazin, tot cu o marfă asemănătoare. „Nu au apă curentă, nici WC, dar, au pile, probabil!”. 

Incintă călcată de șobolani

„Nu știu cum se avântă atâția oameni să socializeze, să fie en vogue. Personal am avut nenorocul să-mi frângă calea incredibil de des câte un rozator, șobolan vezi bine, mare, cât mâta. Piața, chiar dacă i s-a schimbat serios destinația, este un spațiu mai mult decât impropriu pentru a gati. Iar mirosul îti intoarce stomacul pe dos. Unul greu, pestinențial de canal, cu iz de pește. În zilele căldurose, te ia cu amețeală. Am numărat trei canale și o gură mare de scurgere. Seara, când cei din față închid și se apucă de curățenie, ridică scaunele și se pun pe aruncat căldări pline ochi cu apă și dezinfectant. Așa, direct pe linoleum! Ba pardon, pe resturile acestuia, pentru că, între timp, l-au râcâit până au ajuns la mozaic. Probabil îi încurca, zoaiele intrau sub el…Așa că nasul îți este agresat și cu acidul detergentului”, ne povestește Roxana Nicoară, o tânără care, deși locuiește în zonă, nu apreciază, vezi bine, oferta.

FOTO: Aceasta este toaleta de lux a localului de fițe. În imaginile alăturate, se poate vedea mizeria care domnește de jur-împrejur, dar și lacătul de pe ușă

Bei bere de la supermarket, adusăcu saco cu sacoșa

Suspansul avea să se spulbere, după spusele Mariei, de abia când, firesc, a întrebat unde este toaleta. „Aici chiar că mi s-a rupt filmul rațiunii… Chelnerița mă introduce, vizibil încurcată, în piață. Îi cere o cheie paznicului, care mă bagă prin niște catacombe. Adică în subsolul pieței, vizibil insalubru, unde te pocnește un miros de zile mari! Este, cred, toaleta pieței. Paznicul este elegant…Și pleacă după ce îmi predă cheița cu care deschid un ditamai lacăt… Găsesc două tronuri, la comun adică… Totul arată groaznic! Mă gândesc cu furie dacă și șefii localui din față se prevalează de aceleași tertipuri, în condițiile în care, la prânz, acela este full! Așa că, nu am mai rezistat tentației. Am făcut mai multe fotografii și m-am lămurit că avizul de funcționare a fost dat, cum o fi fost dat. În plus, la vederea notei de plată am luat la cunoștință cu ce preț am plătit berea Guiness, care nu era în meniu. Cu siguranță, ca să fim bine servite, cineva s-a deplasat la non-stopul de la non-stopul din apropiere și-a cumpărat-o pe un preț mult inferior celui care se lăfăie aici”, conchide Maria, înmânându-ne „înștiințarea de plată” din 28 august.

O seară la Steak Up

„O prietenă de-ale mele, plecată de ani de zile în Germania, m-a invitat pe terasă. Voiam să și fumăm, iar locul ne-a ispitit. Ne așezăm tacticos, ni se prezintă meniul. Foarte apetisant, dar și extrem de picant! Niște prețuri mai ceva ca în Germania, la un local de lux”, își începe povestea Maria Sima, prietena, prietenei mele! După care continuă: „Personal, îmi aleg niște coaste de porc și întreb așa, într-o doară, cam cât durează și, mai ales, unde se gătesc. Mi se spune că au fost fierte pe la prânz, evident, în piață, iar acum vor fi puse pe grătar. Zis și făcut, un chef elegant, cu un ajutor pe măsură se pun să ne pregătească masa. Între timp, bem câte o bere, depănăm amintiri și, evident, ne face și niște poze. Imediat, am început să fim monitorizate”, mărturisește Maria.

Vigilența echipei de serviciu

Pe terasă mai era doar o masă ocupată de doi inși și o conversație le atrage atenția fetelor: „Hai, măi, Gabi, că ești mare patron, ești plin de bani, dă-mi și mie 200 de lei”, se roagă unul dintre comeseni. Celălalt, însă, este de neînduplecat, cu toate că suma scade pe măsura refuzului. „Ce, mai, nu a vrut să-i dea omului nici o lețcaie și cel care părea potentul, cu un laptop pe care îl butona de zor, părăsește zona. Aveam să aflăm că este chiar patronul localului. Și asta, în condițiile în care am vrut să cunoaștem bucătarul, să-i mulțumim pentru bucatele care au fost chiar delicioase, deși locul în care au fost gătite ne-a ridicat un semn de întrebare”, mai istorisește Maria. „Eu am lucrat afară, am venit doar de două luni! Așa e patronul, nu prea e darnic la bani, ne zice chef-ul!”. „Vă ziceam că, la un moment dat, am avut o sezație stranie că eu și prietena mea eram privite cu multă suspiciune. Mai ales, din momentul când am început să ne fotografiem. Ba chiar, Ileana, pentru că așa o cheamă pe nemțoaică, îmi atrage atenția că în spatele geamului, care ne desparte de interior, un individ și-a scos computerul și urmărește de zor o imagine. Pe ecran eram chiar noi. Realizăm că suntem chiar în raza unei camere video. Mai mult decât suspect, la masa unde stătuse patronul, se așază o doamnă mai în vârstă, clar din aceeași echipă. Are cumva alură de șefă, pentru că îi cam cheamă la ordine pe puținii angajați. Chiar dacă soarbe tacticos dintr-o bere, vezi bine, este în alertă”, adaugă interlocutoarea noastră.

Direcția de sănătate tace!

Am vrut și noi să aflăm dacă toate acestea sunt cunoscute de cei care ar trebui să aibă grijă de sănătatea noastră. Am făcut o solicitare Direcției de Sănătate a Municpiului București, în atenția celei de la sectorul 1. Cu toate că adresa a fost expediată în data de 29 august, nu am primit nici astăzi vreo replică. Până la urmă, și tăcerea este un răspuns.