Bebeluşii din Sălaj au rămas fără lapte praf

Bebeluşii din Sălaj au rămas fără lapte praf

Câteva sute de bebeluşi din Sălaj nu mai primesc, de circa două săptămâni, suplimentul alimentar care se acordă gratuit, după ce stocurile de lapte praf ale primăriilor din judeţ au fost epuizate.

"Stocurile de lapte praf pe care le aveau primăriile au fost epuizate, în judeţ mai existând doar 275 de cutii la primării şi 476 de cutii la spitale. Acestea sunt destinate, însă, doar cazurilor deosebite, în care copiii au nevoie neapărată de suplimentul alimentar, iar părinţii nu şi-l pot permite. Pentru aceste situaţii deosebite, acordarea cutiilor de lape praf se face la prescripţia medicului şi cu aprobarea ASP", a spus purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Sănătate (ASP) Sălaj, Mihai Cheşeli, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, situaţia este cauzată de faptul că, deşi ASP Sălaj a făcut demersurile în vederea achiziţionării unui stoc de lapte, la licitaţia publică s-a înscris un sigur ofertant, a cărui ofertă nu era conformă din punctul de vedere al calităţii suplimentului alimentar.

Pentru ca stocurile să ajungă pe o perioadă cât mai lungă de timp, autorităţile locale au distribuit, începând din februarie, câte cinci cutii fiecărui sugar care beneficia de surogatul matern, şi nu câte şapte cutii, aşa cum ar fi normal. 

(16:00)           

Ne puteți urmări și pe Google News