Băutura care îți poate micșora creierul. O bem aproape zilnic
- Cristian Raducanu
- 24 iunie 2024, 22:48
Pe cât sunt de bune și răcoritoare, pe atât sunt de păcătoase și nocive. Medicii ridică un semnal de alarmă în privința a tot ceea ce înseamnă băuturi carbogazoase.
Băuturi carbogazoase, un pericol pentru organism
Este adevărat că într-o zi caniculară un suc rece potolește setea. Pe de altă parte, medicii avertizează că un consum peste măsură a poate duce la apariția unor afecțiuni severe. Amintim AVC (accident vascular cerebral), demență și chiar micșorarea masei cenușii.
Trebuie menționat că medicii susțin că sunt extrem de nocive pentru sănătate acele băuturi carbogazoase care au un conținut mare de îndulcitori artificiali.
Potrivit unui studiu efectuat pe 3.000 de adulți care au consumat băuturi carbogazoase, riscul de a face un accident vascular cerebral sau demență este de trei ori mai mare în rândul consumatorilor avizi de băuturi bogate în „îndulcitori artificiali”.
Riscul de a face AVC este de trei ori mai mare
Cu alte cuvinte, potrivit concluziilor cercetării medicale riscul de a face demență la 60 de ani s-a triplat și de AVC la 45 de ani. Riscul este și mai mare în rândul persoanelor care nu fac mișcare, fumează, mânâncă mai mult decât ar trebui și prezintă deficiențe mari în privința substanțelor nutriționale.
Studiul aparține specialiștilor de la Universitatea din Boston, care au analizat și efectele pentru băuturilor carbogazoase îndulcite cu zahăr. Demn de menționat est faptul că în cazul acestor băuturi carbogazoase nu au fost identificate riscuri asociate cu demență, AVC sau alte probleme medicale specifice. Însă, consumul de zahăr creează alte probleme.
De asemenea, cercetătorii au mai demonstrat că îndulcitorii afectează intestinele. Concluzia experților vine după un alt studiu asupra consumului de îndulcitori avizați în SUA și Europa. Și anume: aspartamul, folosit cu precădere în Cola dietetică. Studiul mai relevă faptul că îndulcitorii artificiali pun în primejdie sănătatea consumatorilor.
Băuturi carbogazoase, dușmanul sănătății
Aspartamul este folosit de zeci de de ani în produsele destinate diabeticilor. Dar, pe lângă aspartam, cercetătorii au evidențiat faptul că la fel de nocive sunt zaharina, sucraloza, ciclamații Advantam (E969), ciclamatul, Acesulfam K (E950).
Aceeași concluzie potrivit căreia orice înseamnă băuturi carbogazoase cu îndulcitori artificiali reprezintă un pericol pentru sănătate a fost emisă și de cercetătorii din Israel și Singapore. Concret, pe măsură ce ingerăm îndulcitori artificiali, cu atât mai multă presiune punem pe tractul intestinal.
În privința consumului de zahăr, profesorii susțin că pulberea dulce este la fel de nocivă pentru organism. Băuturile carbogazoase îndulcite cu zaharină sau aspartam pot duce la apariția depresiei, insuficiență renală, diabet tip 2, informează doctorulzilei. Cu ușurință putem înlocui tot ceea ce înseamnă băuturi carbogazoase cu apă sau ceaiuri neîndulcite.