Toată viaţa a trăit într- un straniu menage a trois. Dimineaţa îşi lăsa nevasta acasă şi pleca la splendida sa iubită care îl aştepta despletită, fremătând. Seara, obosit, revenea la femeia care, timp de 28 de ani, a învăţat, răbdătoare, să-l aştepte, credincioasă, pe infidel. Nici concediile nu și leau făcut împreună decât iarna, pentru că vara omul pleca, peste mări și țări, cu frumoasa sa metresă de care avea grijă ca de un bibelou. A îmbrăcat- o, a spălat-o, a plimbat-o şi i-a făcut toate poftele. Până când, într-o zi, drumurile lor s-au despărţit. Cu lacrimi în ochi, s-a uitat cum necredincioasa îi întoarce spatele. Îşi dăruiseră unul altuia cei mai frumoşi ani. S-a întors acasă, la soţia care l-a aşteptat cuminte atâţia amar de ani. Dar bărbatului i s-au aprins călcâiele din nou, după alta mai tânără. O frumuseţe nordică i-a rupt inima din nou. Însă iubirea lor a durat doar şapte ani. Ajuns la vârsta senectuții, bătrânul marinar s-a întors iar acasă. Corăbiile sale încă navighează, dar el a obosit.

Mihai Geantău, sau nea Mişu – cum îl cunoaşte tot portul Constanţa – a fost, 28 de ani, marinar pe bricul Mircea. A ieşit la pensie ca şef de echipaj. Apoi, alţi şapte ani, a fost nostrom pe goeleta Adornate, cel mai mare velier civil românesc. Acum trei săptâmâni a împlinit 60 de ani. Evident, şi i-a sărbătorit pe mare alături de mateloţii săi. Nea Mișu e un personaj desprins, parcă, din cărțile lui Jack London, Joseph Conrad, Radu Tudoran sau Herman Melville.



A plecat din Vaslui să se facă marinar

Când s-a născut, acum şase decenii, în comuna Todireşti, judeţul Vaslui, ursitoarele n-au spus nimic despre destinul micuţului Mihăiţă. Tatăl său era un ţăran cu patru clase şi maică-sa croitoreasă. Cel mai probabil ar fi ajuns tractorist sau mecanic în agricultură. Numai că, atunci când a împlinit șapte anișori, taicăsău și-a luat lumea în cap – că n-a vrut să se bage în CAP, s-a urcat în tren, și a plecat la Constanța unde s-a făcut macaragiu în port. „Pe noi, pe mama şi pe fraţii mei, ne-a luat la Constanţa când eu eram deja la Iaşi, la o şcoală profesională de lăcătuşi mecanici. Am terminat-o, la 16 ani, şi m-au repartizat la fabrica de rulmenţi din Bârlad. Le-am cerut negaţie, mi-au dat-o, şi aşa am ajuns la Întreprinderea de Mecanică Navală din Constanţa, unde am lucrat trei ani”, îşi aminteşte bătrânul matroz de unde a plecat şi cum a ajuns pe malul mării.


FOTO: 28 de promoții de ofi țeri și de maiștri de marină a instruit Maistrul Militar Principal (r) Mihai Geantău) FOTO: ARHIVA PERSONALĂ



Apoi, la 19 ani, i-a picat cu tronc o copiliţă. A vrut s-o ia de nevastă, dar părinții ei s-au opus, că n-avea armata făcută și așa era cutuma pe vremea aia: „Ca să nu mă ia militar am decis să dau examen la Şcoala de Maiştri de Marină. Împuşcam doi iepuri: era şi armată şi învăţam şi o meserie! Aşa am ajuns maistru de marină…”.

„Chinezeasca de pe bricul Mircea”

Când a terminat școala, în ’79, s-a trezit repartizat pe „Bricul” Mircea. „Eram maistru militar clasa a IV-a!”, se mândreşte moldoveanul. Şi, uite-aşa, soarta sa a prins contur.

28 de ani a rămas îmbarcat pe aceeaşi navă, unde a trecut prin toate funcţiile specifice meseriei sale: „Am fost: specialist II navigație cu vele, șef de far – adică de catarg și șef de echipaj!”. Adică, a devenit, până la urmă nostromul celei mai iubite nave a Flotei Române, simbolul Marinei Militare, Nava Școală Mircea. Funcţie pe care a deţinut-o opt ani, din 1999 până în 2007, când s-a pensionat.

Numai că, odată ajuns la bord, şi-a dat seama că trebuie s-o ia din nou de la zero… „Io aveam specializarea de timonier, semnalizator şi hidrograf… M-am trezit specialist în vele fără să ştiu nimica despre ele! Era o limbă nouă, necunoscută, cu vorbe ca: sarturi, straiuri, școte, fungi, pataraține, martingală, balansine, subarbă, barbetă, nucă, pară, măr, marionete, manele… O chinezească mult prea complicată pentru un ţăran din Vaslui!”, râde nea Mişu.

„28 de ani, Mircea n-a plecat din port fără mine la bord!”

Numai să cunoască toată arborada corăbiei i-a luat un an de zile. Destoinic, a fost remarcat şi i s-au propus funcţii importante pe alte nave: „Mi-au zis să fiu nostrom pe fostul crucișător Muntenia, actuala fregată Mărășești. Am refuzat… Mă îndrăgostisem de Mircea!”. Şi, de când a călcat prima oară pe coverta legendarei nave, până în 2007, când şi-a făcut debarcarea, timp de 28 de ani, a participat la toate misiunile navei, atât în apele noastre cât şi în voiaje internaţionale: „Niciodată, în acest răstimp, corabia n-a plecat din port fără mine!”.

În tot acest timp a navigat cu Mircea în 12 croziere înternaţionale. Bărânul lup de mare enumeră: „Am fost cu nava la Sevastopol, Novorosyissk, Batumi, Suhumi, Varna, Burgas, Sochi şi Odessa – în Marea Neagră, Istanbul – pe Bosfor, Marmaris, Pireu şi Salonic – în Egee, Palermo, La Spezia, Genova, La Valetta, Toulon, Barcelona, Cagliari, Alger şi alte două porturi, nu mai ţin minte, prin Tunisia şi Maroc, Lisabona, Bordeaux, Le Havre, Rotterdam, Amsterdam, Las Palmas şi un port în Anglia – astea pe coasta europeană a Atlanticului şi, dincolo, în America, în Bermuda, Hamilton, Baltimore şi Halifax, în Canada”. Precis a mai uitat câteva…

Furtuna în care s-a lăsat de fumat

Spune că îi e greu să adune numărul de mile și de zile parcurse pe mare: „Acum, că vreau să mă las de meserie, dacă pot, o să fac bilanțul”. Oftează. A trăit clipe frumoase, dar a trecut şi prin momente critice, când nu ştia dacă mai scapă cu viaţă. Povesteşte înfrigurat: „Cel mai frică mi-a fost în 2004… Nava venea după reparaţia capitală de la Brăila. Eram în drum de la Cagliari spre Gibraltar, pe coastele Algeriei. Am prins o furtună care a durat cinci zile. Vânt în rafale, de peste 30 de noduri şi ploaie densă, continuă. Mare de gradul şapte la opt. Erau valuri aşa de mari că ne era teamă să nu intre pe coşul de la maşină!”.

Istoriseşte cum, din 188 de inşi, doar vreo 15 apţi să-și facă treaba: „Restul erau rupți de răul de mare. Am prins saule «țin-te-bine» pe covertă și dunetă. Nu puteai sta în picioare. Apa era așa de multă, pe punte, că nu făceau față sabordurile. Atunci m-am lăsat de fumat…”. Iar frica cea mare era că de pe un vapor scăpaseră la baltă câteva containere care pluteau, submerse. „Autorităţile algeriene s-au oferit să ne dea ajutor, dar am refuzat”.

Galionul, pălinca și America

Când au ieşit din furtună au constatat că pierduseră jumătate din galionul care îl înfăţişează pe Mircea cel Bătrân, de sub bompresul navei. „Ni s-a transmis de la SMFN că nu sunt bani de reparaţii şi că să-l facem noi, la bord, cu ce-om găsi, cu aracet şi hârtie igienică… L-am făcut când am plecat din Las Palmas cu trei marinari. La sosirea în Bermuda a fost gata şi arăta aşa de bine că amiralul Stoica ne-a cinstit din damigeana sa cu pălincă”, se distrează marinarul.

Spune că acesta a fost şi cel mai dur, dar şi cel mai frumos voiaj. „Am văut o lume nouă, la propriu. În America parcă totu- i făcut pentru o veșnicie. Oamenii sunt calmi și fără grabă. Poate că nu mi-a plăcut că sunt prea mulți obezi…”, e sintetic cu amintirile nea Mişu.

Când Mircea a plecat prima oară fără el, a plâns ca un copil

Obişnuit doar cu nava sa, în America, nea Mişu a văzut, pentru prima oară, mai toate marile veliere ale lumii. Tocmai participau la cea mai mare regată din toate tipurile! „Am urcat pe toate corăbiile. Nu știu de mi-a scăpat vreuna. Cel mai mult mi-a plăcut velierul italian Amerigo Vespucci, iar din celelalte trei surori ale lui Mircea, prezente la competiție, cel mai mult mi-a plăcut a noastră…”, se înfoaie nostromul.


FOTO: Lecție. Nostromul Mihai Geantău, de 60 de ani, îl învață cu răbdare pe micul cadet Victor Pavel, de 16 ani, cum se fac nodurile marinărești



E teribil de mândru de fosta sa navă: „La bordul acestei nave, viitorii maiştri şi ofiţeri de marină învaţă, în principal, camaraderie! Li se clădeşte un caracter puternic! Iar cei cu temeri mai mari se iau după cei mai curajoşi. Şi, aşa, îşi înving frica!”.

După ce a ieşit la pensie, în aprilie 2007, din cauza unei păcătoase de hernie inghinală, Mircea a plecat în voiaj după o lună: „N-am avut curaj să merg în port, la plecare. L-am văzut de pe malul portului, de lângă Farul de Aterizare, de la Abator. Când s-a dezlipit de cheu au început să mi se înoade lacrimile în barbă”. Îi dau lacrimile şi acum.

Adornate și nea Mișu. Un coup de foudre la 53 de ani

Nici după ce a ieşit la pensie, din Marina Militară, Mihai Geantău nu s-a putut despărţi de mare. Recunoscut ca un profesionist desăvârşit, a primit imediat o ofertă să ia în administrare un super-yacht de lux „Kiss me Oana”, staţionat în Portul turistic Tomis. „Am stat pe el trei ani. A fost frumos, da’ nu era velier. Lipsea ceva…”, povesteşte matrozul. Iar minunea s-a întâmplat în 2010. În martie, comandorul Gabriel Moise, comandantul N.S. Mircea, l-a introdus în ecuaţia numită „Adornate”. A doua şi ultima corabie a vieţii ale. „Mi s-a propus să fiu șef de echipaj pe cel mai mare velier civil cu pavilion romînesc, luxosul Adornate, navă simbol a hotelului Vega, din Mamaia, proprietate a companiei Grup Servicii Petroliere, deţinută de domnul Gabriel Comănescu. Am acceptat pe loc. De șapte ani sunt nostromul ei!”.


FOTO: Nea Mișu Geantău, un corăbier ca cei de acum sute de ani. Velierele nu au niciun secret pentru bătrânul nostrom



Șapte trofee cu goeleta Adornate, în Regata Marilor Veliere 2016

Cu Adornate a performat în trei regate internaţionale. Una în Mediterana – în 2013, între Barcelona, Toulon şi La Spezia, şi două în Marea Neagră – în 2014 şi 2016, cu escale în porturile Varna, Novorosyissk şi Sochi: „Spre deosebire de Mircea, unde eram un pion în angrenajul navei, aici am fost, de la început, elementul principal. Aici, în limita competenţei mele, totul trecea priin capul meu”. Şi aici a dat de greu. A plecat la drum, în Mediterana, cu un echipaj nou, necunoscut şi nefamiliarizat cu corabia. Iar într-o furtună, care i-a prins după ce au trecut strâmtoarea Messina, şi-a dat seama ce navă excelentă are sub tălpi: „Adornate poate naviga pe orice mare din lume, dar cu un echipaj rodat!”. Nea Mişu a căştigat cu Adornate trei trofee în 2013, patru în 2014 şi şapte în 2016.

După 35 de ani pe mare, vrea la uscat

S-a gândit vreodată să se retragă la uscat, lângă Lenuța, soția grijulie care l-a așteptat, răbdătoare, ani la rând, să se întoarcă de peste mări și țări? Nea Mișu Geantău oftează din nou, trage aer în piept și conchide: „Cam da… Consider că 35 de ani pe mare, în slujba celor două nave, ar fi suficienți pentru a mă gândi să le ofer și celor de acasă timp din anii care mi-au mai rămas…”. Venerabilul marinar se gândește mai ales la nevastă: „Niciodată nu mi-am făcut un concediu, cu ea, vara, ci iarna. Dacă pun cap la cap, mai mult am stat pe mare decât acasă. Merită și Lenuța puțin mai mult din timpul meu. Vreau s-o duc la Istanbul, în Grecia…”. Nea Mișu vrea la uscat. Dar nimeni nu-l crede. Iar superba și năbădăioasa Adornate nu-l lasă în pace deloc. Ca o femeie tânără și dornică…