De fix trei ani de zile, din momentul căderii guvernului Ungureanu, premierul Ponta ne reamintește, ori de câte ori are ocazia, că singurul său adversar din politica românească a fost și este Traian Băsescu.
În numele luptei cu Traian Băsescu s-a înființat USL, a fost declanșată procedura de demitere din vara anului 2012, s-a candidat la alegerile de tot felul, inclusiv la cele prezidențiale din toamna anului 2014. Chiar și acum, la patru luni de când fostul președinte a părăsit Palatul Cotroceni sărutând tricolorul, nu trece seară lăsată de la Dumnezeu în care imaginea lui Traian Băsescu să nu fie hăcuită la posturile de televiziune servile regimului: Antena 3, RTV și, mai nou Realitatea TV.
În mod paradoxal Victor Ponta a pierdut toate acele bătălii politice în care ținta directă a fost Traian Băsescu, publicul a fost pus să opteze între el și fostul președinte. În schimb le-a câștigat pe cele în care identificarea adversarului cu Traian Băsescu a fost mai vagă. Să mă explic. Victor Ponta a pierdut într-o manieră fără echivoc bătălia referendumului, în care ținta directă, arătată cu degetul a fost Traian Băsescu. Sofismele care se fac cu cei 7,5 milioane de români care au vrut să-l demită pe fostul președinte sunt povești de adormit copiii în condițiile în care au mai existat vreo 10 milioane de români care nu au răspuns apelului USL (mie, personal, mi-au dat mai multe mesaje în ziua votului pentru a mă scoate la urne, nu cred să fi existat un singur om la nivelul țării care să fi vrut să-l de jos pe Băsescu și să nu fi fost ajutat să voteze – venea urna la el, dacă nu se putea deplasa). Apoi dintre cei care au votat (se cunosc cazuri de oameni care trebuiau să prezinte la serviciu, în prima zi lucrătoare cărțile de identitate care să dovedească faptul că au votat) unii s-au exprimat împotriva demiterii sau și-au anulat votul. În fine, mai sunt unii pentru care Liviu Dragnea își așteaptă cu emoție sentința în procesul care se derulează chiar zilele acestea. Nu neg că au existat și destui susținători ai lui Victor Ponta și Crin Antonescu, care au votat cu entuziasm pentru demiterea președintelui. Dar regula jocului se știa dinainte, a fost asumată și anunțată chiar de Victor Ponta, după care, înfrânt fiind, ca un copil țâfnos, ar fi vrut să o schimbe. În alegerile locale, se știe că persoana contează mai mult decât partidul pe care îl reprezintă, și că, în general, cel ales se orientează ca floarea soarelui după guvern în ideea de a primi bani mai mulți pentru a-și încheia investițiile începute și a-și rezolva treburile obștești. Faptul că alegerile au fost câștigate de candidații USL este firesc, câtă vreme guvernul era unul USL. Un soi de prelungire a acestei situații sunt alegerile parlamentare, unde primarii fac jocurile logistice pe plan local, iar mobilizarea la vot este mai mică. În fine, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, inclusiv înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, premierul Ponta și-a axat mesajele pe ideea că rivalul său, Klaus Iohannis este candidatul lui... Traian Băsescu. Aș zice că i-a ținut, pentru că Victor Ponta a pierdut alegerile.
Tot Victor Ponta și echipa sa de imagine au introdus un termen, menit să-i discrediteze pe adversarii săi politici, după modelul stalinist al identificărilor în lanț, evocat de Raymond Aron. Potrivit gânditorului francez toată propaganda sovietică avea la bază lanțul de echivalențe liberalism=dreapta=extrema dreaptă=fascism=Auschwitz. În felul acesta Stalin putea diaboliza și sacrifica pe oricine, un om de dreapta fiind responsabil de crimele de Auschwitz. Victor Ponta a încercat și el să introducă „băsismul” într-un astfel de lanț al identificărilor, a mai pronunțat pe ici, pe colo și cuvântul „fascism”, dar în fața gogomăniei, s-a rezumat până la urmă la repetarea până la sațietate a cuvântului „băsism”, căuia îi erau subînțelese toate relele lumii. În paralel au apărut și partizani ai fostului președinte, inclusiv intelectuali de prestigiu care și-au asumat apartenența la „băsism”.
Ce este „băsismul”? Din perspectiva lui Victor Ponta, „băsismul” este tot ce poate fi reproșat epocii în care Traian Băsescu a fost Președintele României, inclusiv faptele din perioada diletantei guvernări Victor Ponta. Premierul dorea să inducă ideea că băsismul este vinovat de tăierea salariilor (omițând să le spună oamenilor că fără această măsură în contextul vârfului crizei economice numărul celor care ar fi fost dați afară ar fi fost mult mai mare, iar perspectiva imposibilității de a se mai plăti pensiile devenea una realistă), de situația din spitale, de lipsa autostrăzilor etc. Pentru suținătorii lui Traian Băsescu „băsismul” înseamnă în primul rând parteneriatul solid cu Statele Unite și apartenența la Uniunea Europeană (ambele batjocorite în fel și chip de PNL și PSD în timpul suspendării președintelui Băsescu din vara anului 2012, când UE era numită Înalta Poartă, de către președintele PNL Crin Antonescu, președintele Comisiei Europene era făcut „politrucul Barroso” de condamnatul parlamentar liberal Tudor Chiuariu, Cătălin Ivan se lega de sacoul comisarului european pe justiție Vivian Reding, iar Victor Ponta făcea ironii de șofer de tir la adresa cancelarului Angela Merkel. Apoi, apărarea statului de drept, a independenței justiției și a egalității în fața legii. Tot aici întră încercările de modernizare a statului român, transparența instituțională și reforma clasei politice. Tot la „băsismul” pozitiv se încadrează și abordarea matură a crizei economice, în virtutea căreia România a fost scutită de dramele cu care s-au confruntat și se confruntă țări europene cu economii ce păreau mult mai solide. Dintre cele două interpretări ale termenului „băsism”, mai credibilă s-a dovedit a doua, dovadă fiind chiar faptul că Victor Ponta a pierdut ambele confruntări cu băsismul (la referendum și la alegerile prezidențiale).
Dacă, așa cum spunea Victor Ponta în campania electorală, confruntarea din 16 noiembrie 2014 s-a purtat între el și „băsism”se poate spune că spiritul „băsist” este câștigătorul recentelor alegeri prezidențiale și reprezintă în acest moment voința majorității cetățenilor României. În recentele alegeri acest spirit a fost reprezentat de diaspora, partidul Facebook, electoratul Monicăi Macovei, electoratul lui Traian Băsescu, o bună parte din electoratul fostului PDL. Fără uriașa și determinata mobilizare a tuturor acestor oameni Klaus Iohannis nu ar fi ajuns niciodată Președintele României. În mod cu totul surprinzător, imediat după ce a ajuns președinte Klaus Iohannis a dat semnale tot mai lipsite de echivoc că îl urăște pe predecesorul său și că legăturile cu vechiul USL îi sunt mai apropiate de suflet decât ideile și speranțele celor care l-au votat: a ignorat oferta fostului președinte de a folosi luna de zile de până la preluarea mandatului pentru a preluat în condiții optime dosarele delicate și a da continuitate programelor strategice; în chestiunile delicate internaționale, președintele Iohannis se consultă cu premierul Ponta, dar niciodată cu fostul președinte care s-a ocupat în ultimii 10 ani de relațiile la vârf ale României; în vederea unui interviu pentru Gazeta Wyborcza oamenii președintelui au plasat „informația” ticăloasă că fostul președinte a fost „pro-rus” și că el, Iohannis, trebuie să curețe gunoiul lăsat de acesta; într-una dintre puținele sale apariții publice pentru cetățenii români Iohannis l-a făcut pe Băsescu „pensionar postac”, deși el însuși comunică doar pe facebook cu opinia publică internă și internațională. În felul acesta, Iohannis le ridică uriașe semne de întrebare celor care sperau că va continua liniile de succes deschise de predecesorul său.
Excelenta cooperare (instituțională) dintre premier și președinte (în sensul că premierul face tot ce-i trece prin minte, iar președintele e inert) i-a lăsat practic fără reprezentare pe scena politică pe majoritatea cetățenilor României. Fostul PDL s-a dizolvat în PNL, iar acesta trage, mai degrabă spre logica vechiului USL decât de cea din vremea torțelor democrației din vara anului 2012. Monica Macovei nu are partid, iar când îl va avea nu se va ști cum va arăta și cine îi vor fi membrii. Traian Băsescu a anunțat că nu va intra în PMP și nici în vreun alt partid. PMP a început să ia distanță de Traian Băsescu, după declarațiile sale legate de încarcerarea Elenei Udrea. Diaspora este complet confuză, nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă în țară iar semnalele de lehamite și dezamăgire
Recomandările noastre
