Baronii, ONG-urile și miliardarii. Pe cine a deranjat Doina Pană?

Baronii, ONG-urile și miliardarii. Pe cine a deranjat Doina Pană?

Doina Pană, fost Ministru al Apelor și Pădurilor în 2018, a primit confirmarea de la INML și de la  Național de Endocrinologie C. I. Parhon că a avut în organism o cantitate de mercur ce nu putea fi prezentă într-un mod natural, ceea ce indică o tentativă de otrăvire.

Fostul Ministru a declarat pentru un post de televiziune că numele persoanei vinovate nu îi este străin: „Eu am indiciile și știu cine ar fi vrut să mă omoare, cine a vrut și prin cine. S-au luat bani grei. Sunt cei din apropierea mea, au fost audiați toți. Sunt probele care dovedesc că am fost otrăvită. Dovezile sunt indirecte legate de cine ar fi putut să facă acest lucru.”

Faptul că Doina Pană afirmă că știe dar nu poate dezvălui numele persoanei respective ne ține într-un suspans incredibil. O persoană foarte apropiată, de încredere, din anturajul Ministrului, care îi toarnă zi de zi în ceai, în sucul de portocale, în paharul cu apă, o substanță otrăvitoare pe bază de mercur, este un scenariu demn de un serial cu spioni, poate chiar de Spycraft.

Cazurile Ioan Rus, Victor Iușcenko, Alexei Navalnîi

În general, această metodă este folosită de ruși pentru eliminarea unor politicieni indezirabili, unor spioni sau foști spioni din Occident. Pentru anecdotă, victimele, otrăvite în deplasare sau la ele acasă, merg să se trateze … în Austria sau Germania, care au centre performante în detectarea substanțelor otrăvitoare. Așa s-a întâmplat în cazul vice-premierului Ioan Rus, al fostului Președinte al Ucrainei, Victor Iușcenko, și în cazul recent al lui Navalnîi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Empatia ne șterge din memorie faptul că prima persoană care a aflat de intoxicarea cu mercur a Doinei Pană a fost Liviu Dragnea, fostul lider PSD, astăzi aflat după gratii. Tot din empatie am uitat că Liviu Dragnea și o altă membră de vază a PSD, Gabriela Firea, au afirmat că au fost victimele unor agresiuni care nu au fost niciodată confirmate de justiție.

În declarațiile de anul trecut, Doina Pană a lăsat de mai multe ori să se înțeleagă, fără să afirme cu subiect și predicat, că toată povestea ar veni din direcția celor pe care i-a „deranjat” cu măsurile împotriva tăierilor ilegale pe care le-a luat în timpul mandatului său ca Ministru al Apelor și Pădurilor, și anume „mafia lemnului”.

Ministrul a mai menționat în aceleași discuții și pagubele pe care aceste măsuri le-au provocat unei companii austriece. Într-un scenariu cu spioni, ar fi o dezlegare prea facilă a enigmei și Sherlock Holmes s-ar plictisi.

Doina Pană are dușmani mult mai apropiați decât marii actori din industria lemnului

Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Pentru că ceea ce se știe mai puțin este că Doina Pană are dușmani mult mai apropiați decât marii actori din industria lemnului, care sunt entități comerciale, administrative, și care își pot desfășura activitatea și în altă parte decât în România dacă piața se prăbușește. Inițiativele legislative propuse de Doina Pană (în special modificarea Legii nr. 46/2008) i-au deranjat foarte mult pe baronii locali din Bistrița, de unde este și Doina Pană, așa cum am mai spus într-un articol precedent.

Surse judiciare apropiate de caz afirmă că Emil Iugan, baronul bistrițean din industria lemnului, care a figurat în Topul Forbes al celor mai mari averi din România, a fost audiat de DIICOT în acest dosar. Emil Radu Moldovan, Președintele PSD Bistrița-Năsăud, vice-președinte PSD la nivel național, a fost și el audiat.

Mai sunt și alte nume între cei din anturajul apropiat al fostului Ministru, tot bistrițeni: Istrate Ștețco, secretar de stat la Ape și Păduri din martie 2017 și Maria-Felicia Szucs, șefa de cabinet a Doinei Pană, tot bistrițeancă.

Toată lumea știe că nu te pui cu baronii. De la orice partid

Mafia Lemnului de care vorbește Doina Pană a fost probabil deranjată de consecințele măsurilor luate de Doina Pană asupra pieței lemnului și asupra schemelor de finanțare PSD folosind banii din această piață. Afacerile stau prost, banii se împuținează, puterea scade, baronii sunt nemulțumiți. Toată lumea știe că nu te pui cu baronii. De la orice partid.

Doina Pană i-a supărat și pe ONG-iști, când a închis în 2017 Inspectorul Pădurii și a fost acuzată de Greenpeace și de Agent Green că ia cetățenilor posibilitatea de a folosi aplicația care a redus transporturile ilegale la jumătate.

Toată lumea știe că nu te pui cu ONG-urile

Ministrul a susținut că cele două ONG-uri au denigrat-o public și au instigat populația: „Dumneavoastră ne-ați atacat și denigrat public, denaturând cu bună știință informațiile prezentate și susținând că intenția noastră este «de a bloca/amputa/închide aplicația Inspectorul Pădurii»”. Toată lumea știe că nu te pui cu ONG-urile.

Și mai puțin se știe că aplicația „Inspectorul Pădurii” este „copilul” unui miliardar, Bogdan Micu, care este „voluntar” în mai multe instituții ale statului (la Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului; la primăria Brașov) și care se auto-declară„coordonatorul dezvoltării variantelor actuale ale aplicațiilor SUMAL și Inspectorul Pădurii”.

Banii pentru aplicații nu au nicio culoare

Bogdan Micu a fost dat afară temporar din acest proiect de partidul Doinei Pană, iar aceasta nu a reînnoit contractul pentru funcționarea Inspectorului Pădurii: „Și în 2016 eram coordonatorul acestui proiect, până când PSD-people m-au dat afară fără nici o explicație – deși nu am culoare politică.”

Bogdan nu s-a pierdut cu firea și s-a dus să implementeze Inspectorul pădurii în jungla amazoniană. Banii pentru aplicații nu au nicio culoare. Și toată lumea știe că nu te pui cu miliardarii.

Acestea fiind zise, cazul pe care îl are Sherlock Holmes de rezolvat nu mai pare atât de simplu. Dar adevărata întrebare la care ne-ar plăcea tuturor să răspundă faimosul detectiv este: în climatul de ură, de tensiune, de acuzații reciproce, de blocaj al relațiilor firești între piața lemnului, industria lemnului, ONG-uri, Guvern, miliardari, quid prodest? Pentru că întotdeauna este un câștigător, fie el și din umbră. Și nu te pui cu câștigătorii.