El a postat joi, pe pagina sa de socializare, un comentariu în legătură cu situația pădurilor din țara noastră.

Redăm mai jos, integral, acest comentariu.

„Dragă domnule Iane,
Dragă Indaco,
Dragi români,

Vă mulțumesc că vă pasă de păduri. Și de România.

Eu sunt coordonatorul dezvoltării variantelor actuale ale aplicațiilor SUMAL și Inspectorul Pădurii.
Și în 2016 eram coordonatorul acestui proiect, până când PSD-people m-au dat afară fără nici o explicație – deși nu am culoare politică.
Așa că nu numai că am câteva lucruri de spus, dar știu în mare detaliu ce s-a întâmplat.

Ceea ce faceți voi azi nu e chiar corect.
Dați-mi voie să ofer cetățenilor câteva lămuriri, ca să expunem toată povestea așa cum e. Să știe și țara de ce e așa greu de făcut acest soft – atât de necesar.

Dar mai întâi transmit un mesaj pentru cetățenii care vor acest sistem:
SUMAL împreună cu interfața lui pentru cetățeni, Inspectorul Pădurii, sunt un sistem revoluționar de trasabilitate, nemaîntâlnit în lume (și stiu asta pentru că lucrez pe trasabilitate lemnoasă și cu cele mai mari guverne deținătoare de păduri – Peru, Brazilia, Gabon și cu partenerii lor – USA, EU).

Legat de Indaco și povestea asta de dezinformare pe care o promovează mai jos:

Nu știu ce să zic – de ce foștii miniștri din zona PSD au decis să nu pună în funcțiune sistemul dezvoltat în 2016 de Indaco. Sau măcar să dea șansa Indaco să îl termine.

Ce pot să vă zic e că Indaco a avut un contract de dezvoltare a sistemului pentru că numai ei îl puteau avea. Ministerul era client CAPTIV (ca și alte ministere) al Indaco. Așa am găsit Ministerul. Și când am făcut o grupă de 12 programatori voluntari (în urma unui apel pe Facebook) că să realizăm sistemul gratuit pentru Minister, ne-am dat seama că Indaco nu era dispus să ne dea nici un fel de informații și atunci ne-am blocat și am ajuns tot la ei.

Am dezvoltat până la urmă tot cu Indaco – pentru aproximativ 400 000 € SUMAL-ul pe baza specificațiilor mele, făcute cu ajutorul câtorva oameni din Minister, care erau dispuși să vorbească cu mine (nu prea mulți).
Din păcate, Indaco nu a terminat la timp și contractul a expirat.
În mod natural, eu am recomandat executarea unui act adițional pentru prelungirea termenului. Dar acest lucru nu s-a dorit, pentru că Guvernul Tehnocrat de atunci era pe punctul de plecare și nu a mai apucat. Iar noul guvern PSD avea direcție să strice tot ce a făcut fostul guvern.

Bun, rău, acest sistem NU era gata la data expirării contractului.

Dragă Indaco,

Acesta este un fapt. Ați lucrat ceva. Nu destul cât să fie pus în producție! Nu există echivoc aici. Dacă ar fi trebuit sa fiți plătiți sau nu pentru ce ați muncit până la acea dată – asta instanța trebuie să decidă. DAR softul pe care l-ați făcut până la acea dată nu era terminat și nu putea să intre în producție. Ce s-a mai făcut după expirarea contractului – deja e în afara contractului.

Ce mai pot să vă zic e că acei miniștri PSD au început să se certe cu Indaco. Că nu era terminat sistemul… Că nu era făcut cum trebuie (sau cum vroiau ei)… Ideea este că Ministerul de la acea dată și Indaco au ajuns să se judece. Acest proces în parte este și astăzi pe rol. Și părerea mea – este un alt mod de a amâna la nesfârșit acest sistem.

Tot acei miniștri au decis să facă un nou sistem cu STS. Practic au decis ca Statul să își facă propriul sistem, în regie proprie, cu propriile resurse. Lăudabil, de altfel. Așa și trebuie dacă poți si ai resurse.

Ce am găsit eu la Minister în 2016 si ce NU se spune în spațiul public:

  1. De fapt, Indaco a fost angajat încă demult, din 2014, tot de PSD – culmea, cu doar 30 000 € încredințare DIRECTĂ.
    2. Când Indaco a fost angajată, din motive imposibil de explicat pentru mine, s-a cumpărat soft de la ei FĂRĂ să se ia codul sursă. Cum să faci așa ceva?
    3. Indaco și-a înregistrat codul sursă pe numele lor, evident.
    4. În baza acelui drept intelectual, Ministerul a devenit client captiv.
    5. Și guvernele viitoare, indiferent de culoarea politică, erau obligate (ca să mențină SUMAL în viață) să facă contracte de mentenanță cu Indaco în valoare de peste 100 000 € pe an, cu încredințare directă. Și doar cu ei se putea, evident. Pentru că aveau codul sursă. Pe scurt, faci un soft de 30 000 € și apoi ceri 100 000 €/an, mulți ani, mentenanță pe el – că doar tu o poți face.
    6. Dacă vrei, ca Minister, să faci o dezvoltare – tot cu Indaco trebuie – la mila și pe prețul lor.

De ce, dragă PSD, ai luat un soft fără coduri sursă, cu 30 000 € și apoi ai plătit mentenanța doar la Indaco de câteva sute de mii euro?

De ce am recomandat continuarea cu STS?

  1. STS este o instituție respectabilă, cu programatori tineri și dinamici.
    2. Programul început de STS este OpenSource. Nu o să mai avem probleme cu mentenanța. Sigur și Indaco zice că ar fi putut face OpenSource. Acum, după război mulți se dau viteji. Dar atunci? Atunci nu. Era Oracle cu softul lor.
    3. Codul sursă este al Ministerului. Scăpăm de captivitate.
    4. Cu ce bani? STS face gratis acest sistem – având în vedere că s-a stabilit că Pădurea este prioritate națională, instituțiile statului și-au unit forțele! E de lăudat chiar. Ministerul prin licitatia despre care zice Indaco acu o zi, a vrut să ajute timelinul existent prin aducerea de noi programatori, cu scopul de a grăbi terminarea sistemului. E normal pentru că prioritatea e să oprim taierile ilegale CÂT mai REPEDE. De asta am căutat în piață programatori. Însă Indaco a venit repede și acum încearcă să blocheze sistemul.
    5. Specificațiile cerute la STS sunt mai moderne și mai capabile decât cele din 2016. Pentru asta am adus atât specialiștii care au lucrat la sistemul din 2016, cât și ONG-urile și cei din industrie să ia parte la elaborare. Și asta e o realitate pe care trebuie să o spunem. Liberi de constrângerile Indaco, am putut gândi ceva mult mai performant.
    6.Povestea cu dubla finanțare este o dezinformare. În primul rând, noi NU avem nici o dezvoltare azi. Finanțarea făcută în 2016 nu a fost dusă la capăt. Deci nu poți finanța dublu ceva ce încă nu ai finanțat. Sistemul care se dezvoltă astăzi este complet nou. Altă tehnologie. Altă filosofie. Îl facem intern.

Draga Indaco,

Trebuia ca sistemul făcut de voi să fie operaționalizat în 2017? Probabil că era oportun. Salvăm 2 ani de lipsa de transparență. Dar nu e treaba mea să decid asta. Asta voi știți și cei de la PSD cu care ați discutat. Și probabil ei trebuie să răspundă în fața tării pentru această bâlbâială și tărăgănare.
Trebuia să vi se platească munca? Instanța va decide asta.

Dincolo de orice, odată ce am acceptat că eram obligat să lucrez cu voi, am lucrat bine. Aveți o echipă faină și oameni buni care îmi sunt dragi. Sunteți oameni iubitori de pădure. V-ați bătut capul zile și nopti alături de mine, să găsim împreună soluții la tertipurile folosite de cei ce încală legea.
Vă respect și vă apreciez.

Dar!
Nu folosiți supărarea voastră că nu ați fost plătiti de guvernarea PSD, că să loviți în sistem sau în echipa actuală, care nu mai poate face nimic. Ați mers în instanță. Instanța se va pronunța și vă va da acea sumă pe care o va crede de cuviință. Acceptați și mergeți mai departe pe drumul vostru.
Noi în captivitate nu ne mai întoarcem!

Eu astăzi m-am asigurat că ofer Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și României un sistem capabil, liber de constrângeri.

Susținerea actualei guvernări pentru acest sistem este incredibilă. Doar un cutremur sau un mare complot mai poate opri digitizarea sistemului.

Și între noi fie vorba, odată stabilită trasabilitatea lemnului, cei ce lucrează cu acest sistem vor putea să dovedească originea cinstită a lemnului pe care îl folosesc. Industria mobilei, a materialelor de construcții și oamenii care lucrează în aceste industrii și care își doresc să dovedească că sunt nevinovati, vor putea să o facă. Și vor putea să crească economic.

Și doar cei ce păcăleau sistemul vor avea de suferit.

Ne vedem în Aprilie la inaugurare!”, a scris Bogdan Micu pe Facebook