Barcelona i-a pregătit lui Messi noul contract. CLAUZA BIZARĂ impusă de catalani
- Daniel Spasov
- 6 februarie 2019, 15:59
Conducerea lui FC Barcelona dorește să îi extindă contractul lui Lionel Messi. Actualul acord al superstarului cu trupa „blaugrana” expiră pe 30 iunie 2021, atunci când argentinianul va avea deja 34 de ani.
„La cum joacă, sigur că o prelungire e posibilă. Dar el trebuie să fie cel care să ia decizia și tot el e cel care va trebui să decidă dacă va juca și după 2021”, a spus Josep Maria Bartomeu, președintele clubului catalan, potrivit El Mundo Deportivo.
Astfel, conform jurnaliștilor iberici, noul acord ar avea data scadentă în iunie 2023, adică atunci când Messi va avea vârsta de 36 de ani. În actualul contract, uluitorul fotbalist argentinian are o clauză de reziliere de 700 de milioane de euro. O altă clauză care s-a aflat foarte târziu prevede că el poate părăsi în 2020 echipa liber de contract, dacă destinația sa va fi o echipă care nu se află în elita fotbalului.
În continuare, Lionel Messi este fotbalistul cu cel mai mare salariu din lume. În noiembrie 2017, sud-americanul a semnat noul acord cu Barcelona, dar după mai multe serii de negocieri. Astfel, Messi este recompensat de catalani cu peste 70 de milioane de euro, (85% din salariu, 15% drepturi de imagine), la care se adăugă un bonus de semnătură de 63,5 milioane euro, şi un bonus de loialitate de 70 milioane euro dacă nu va părăsi clubul catalan înainte de încheierea contractului, în 2021!