Bărbatul acuzat că a intrat cu mașina în oamenii de la parada din Liverpool s-a prăbușit în fața instanței
- Nicola Răducan
- 14 august 2025, 15:36

Un fost pușcaș marin a apărut din nou în fața instanței, fiind inculpat pentru atacul de la parada din Liverpool, din 28 mai, când a intrat cu mașina în fanii care sărbătoreau victoria lui Liverpool FC în Premier League. Atunci a rănit zeci de persoane.
Paul Doyle, în vârstă de 53 de ani, s-a prăbușit emotional în fața instanței, în această dimineață. El a plâns și și-a șters ochii când a auzit că acum este judecat în legătură cu rănile suferite de 29 de susținători, inclusiv doi copii, cu vârste cuprinse între șase luni și șapte luni.
Alți șase copii – cinci băieți și o fată – cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani au fost răniți când Fordul Galaxy Titanium a intrat în mulțimea de fani care se îndreptau spre casă . Cea mai în vârstă presupusă victimă este o femeie în vârstă de 77 de ani. Anchetatorii au anunțat acum că 29 de persoane au suferit răni, desi numărul anunțat initial era mult mai mare.
De asemenea, numărul infracțiunilor comise a crescut. Doyle a fost acuzat inițial de șapte infracțiuni, dar instanța a auzit că alte 24 au fost adăugate de atunci la rechizitoriu. El se confruntă acum cu 31 de acuzații în total, inclusiv una de conducere periculoasă, una de violență și alte 29 de infracțiuni legate de vătămarea corporală gravă, inclusiv șapte de provocare de vătămare cu intenție, trei de rănire cu intenție și 19 de tentativă de vătămare corporală gravă.
Inculpatul a fost audiat prin video
Fostul pușcaș marin se află arestat de la momentul în care s-a produs nenorocirea. În acestă dimineață a apărut în sala de judecată printr-o legătură video din închisoare.
Rudele mai multor victime se aflau în sală pentru audiere.
Îmbrăcat într-un tricou gri, Doyle a apărut în fața judecătorului din Liverpool și s-a străduit să-și confirme numele printre lacrimi, după ce grefierul i-a cerut să se identifice.
Paul Doyle este la acest moment om de afaceri, directorul unei companii și tată a trei copii.
În ancheta lor, detectivii au examinat un volum imens de înregistrări de pe camerele de supraveghere și de pe telefoanele mobile și au luat declarații de la zeci de martori.
Paul Doyle riscă închisoarea pe viață
Nu există, până la acest moment, vreo declarație a Poliției despre motivul pentru care Doyle a comis fapta, care ar fi cauza acestui carnagiu petrecut pe o stradă din Liverpool.
După audierea inculpatului, avocatul său a solicitat mai mult timp pentru a examina cazul. El a spus că Paul Doyle a primit lista completă a acuzațiilor abia în această dimineață și nu a avut șansa de a evalua în mod corespunzător declarațiile martorilor pentru a le corobora cu cronologia condusului său.
Avocatul a spus că clientul său așteaptă, de asemenea, o decizie din partea autorităților penitenciarului cu privire la cererea sa de acces la un laptop pentru a-l ajuta să vadă înregistrările de pe camerele de supraveghere .
Judecătorul a fost de acord să amâne cazul până pe 4 septembrie, când Doyle va fi așteptat să prezinte o pledoarie. Dacă va fi găsit vinovat, pedeapsa maximă este închisoare pe viață.