BACALAUREAT 2012. Supraveghetori cu măşti pe faţă şi cu mănuşi
- Sergiu Rusu
- 2 iulie 2012, 10:58
Peste 6.000 de candidaţi din judeţul Suceava susţin mâine prima probă scrisă, la limba şi literatura română, în 15 centre de evaluare, toate sălile în care se dă examen fiind dotate cu camere video de supraveghere a candidaţilor. 11 dintre absolvenţii de liceu însă vor da prima probă scrisă a bacalaureatului în condiţii speciale.
Printre aceştia, de exemplu, se află şi elevul Dumitru Coturbaş, în vârstă de 19 ani, din Solca, cel care este internat în Spitalul Rădăuţi, după ce a fost înjunghiat, săptămâna trecută, de un coleg de liceu, cu doi ani mai mic decât el. Examen la spital Fapta s-a petrecut chiar în faţa Grupului Şcolar "Tomşa Vodă" din Solca şi a fost încadrată la tentativă de omor calificat, agresorul fiind arestat preventiv. Victima tocmai ieşea de la proba de competenţe lingvistice din cadrul bacalaureatului când a fost atacat de celălalt elev. "Elevul va da examenul de la spital, cu o comisie specială care se va deplasa acolo, conform metodologiei de examen", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava (IŞJ), Laura Hacman. Cu mască pe faţă Un alt caz special este cel al unui elev bolnav de meningită. Acesta se află internat la Spitalul Judeţean Suceava şi, deşi i s-a dat voie să iasă din spital, elevul va susţine proba la limba română singur într-o clasă de curs, izolat, supravegheat de o comisie specială şi de camerele video."Atât absolventul, cât şi supraveghetorii acestuia vor purta, pe toată perioada derulării probei, mască pe faţă şi mănuşi", au anunţat reprezentanţii IŞJ Suceava. Celelalte situaţii speciale sunt nouă absolvenţi de clasa a XII-a de la Grupul Şcolar Bivolărie, care sunt cu deficienţe de auz şi de vorbire şi vor da examenul în săli separate, cu interpret mimico-gestual.