Monden
Baba beată moartă, chirurgul amețit și Miliția. O întâmplare din spital, de pe vremea comunismului
Alcool noaptea. Sursa foto. Pixabay
Din cuprinsul articolului
București, sfârșitul anilor ’80. Pe vremea bunicii. Un chirurg cu reputație de „mânaci” — carte puțină, mână sigură — ajunge eroul unei nopți. În care birocrația comunistă, improvizația medicală și norocul chior se ciocnesc în sala de operație. Un plan perfect se dovedește a fi calea sigură spre închisoare. O povestește, cu talentul său inconfundabil, chirurgul Florin Chirculescu.
Chirurgul face un accident
După miezul nopții, medicul lovește un stâlp cu Dacia lui. Nicio victimă, mașina praf. Patrula de Miliție apare, „fiola” e scoasă din borsetă, iar rezultatul iese prost. Chirurgul face scandal, contestă testul, cere probă de sânge „la spital, cum e legal”. Milițienii acceptă și îl urcă în mașină, epava rămâne pe marginea drumului.
Ajunși la spital, doctorul — cunoscut în blocul operator pentru o zicală licențioasă cu „mașina Singer” care îi lăuda dexteritatea — face rost, printr-o combinație de tupeu și vechi prietenii, de o „probă” luată nu de la el, ci „de la un pacient, oricare”. Așa că o seringă pleacă spre sala mare, unde se operează de urgență o bătrână cu ulcer perforat.
Se recoltează sânge „din mers”, proba pleacă la laborator cu eticheta corectă, dar cu persoana greșită.
Șocul din laborator
După câteva minute, telefonul sună isteric în sala de operație. — „Nu trimiteți proba la Miliție! Și spuneți-le chirurgilor că pacienta e beată moartă!”, răcnește laboranta.
Pe hârtie: alcoolemie 6,3‰, peste pragul considerat letal. Anestezista oftează printre aparate: „Ei, de-asta înghite anestezicul ca un cal…” Un secund murmură: „Am simțit noi un miros… A băut pe stomacul gol, dom’le. Mațele-i înoată în țuică.” Florin Chirculescu, povestitor, zâmbește în scris.
Finalul din sala de operație
Operația merge înainte. Bătrâna scapă. E scoasă din sala mare înfășurată în pături, cu ficatul — zic medicii — „țapăn ca o bute”. Va ieși din spital pe picioarele ei și, spun asistentele, nu va mai chefui ca înainte.
Între timp, în camera de gardă, chirurgul își așteaptă „rezultatul” cu o siguranță ieșită din comun. Doar că panica din laborator schimbă planul! Proba nu mai pleacă nicăieri. Milițienii se uită la ceas, bombăne, notează un proces-verbal confuz și, fără hârtia salvatoare, se retrag.
Medicul scapă. Cum anume, n-a mai apucat nimeni să pună pe hârtie. Cert e că dacă sângele bătrânei ajungea la Miliție, cu alcoolemia aceea astronomică trecută pe buletin, chirurgul intra direct la pușcărie.
Morala unei epoci
Într-o singură noapte s-au întâlnit toate “găurile” sistemului. Reflexul de a „aranja”, controalele cu „fiola”, spitalele care țineau loc de tribunal și laboratorul care, din întâmplare, a salvat pe toată lumea.
Bătrâna a trăit; chirurgul a continuat să opereze. Iar Miliția a plecat fără „dovada” pe care o căuta.
