Avocatul Sorinei Pintea îi răspunde ministrului Marcel Vela: ”Ar fi bine să se abțină de la glume macabre”

Avocatul Sorinei Pintea îi răspunde ministrului Marcel Vela: ”Ar fi bine să se abțină de la glume macabre”

Avocatul Sorinei Pintea i-a răspuns, aseară, printr-un comunicat, ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, după ce aceasta a declarat că Pintea refuzat transferul la spitalul penitenciar din Mioveni.

Ministrul Afacerilor Interne a declarat la Realitatea Plus că fostului ministru al Sănătăţii i s-a propus transferul la Spitalul Penitenciar din Mioveni, însă Sorina Pintea a refuzat transferul. De asemenea. Marcel Vela a spus că s-a luat măsura de a-i fi asigurată asistenţă medicală permanentă.

Replica lui Viorel Mocanu: "Din actele dosarului medical rezultă că doamna Sorina Pintea ar urma să efectueze investigații suplimentare la un centru medical din București în data de 6 martie 2020, însă dupa orele 12.30, respectiv după soluționarea Contestației la Curtea de Apel București. Această programare a fost făcută urmare a investigațiilor minimale efectuate la Policlinica M.A.I. din data de 3 martie 2020, care au condus la propunerea de a fi efectuat un RMN pentru tot corpul și un CT la plămâni.

Pe 5 martie 2020, în jurul orelor 19/19.20, a avut loc grefa cu domna Sorina Pintea, ocazie cu care nu era făcută nici o ,, solicitare / ofertă din partea domnului Ministru Marcel Vela pentru Spitalul Penitenciarului Mioveni!" din jud. Argeș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă domnul Ministru Marcel Vela a realizat acum, la orele 23.00, că ar trebui să facă această ,,ofertă", îl anunțăm pe această cale, oficial, că încă nu a fost înaintată ,,oferta", drept urmare nici refuzată.

Dacă se gândește domnia sa, împreună cu echipa sa de strategi, că ar fi bine să facă acest lucru peste noapte, la această oră - ar fi bine să se abțină de la glume macabre. Mai mult, doamna Sorina Pintea, dacă dânșii nu cunosc procedura, are obligația ca pe 6 martie 2020, ora 9, să fie prezentă la judecarea Contestației și orice spital din rețeaua natională publică din Municipiul București (,,Colentina, Fundeni, Floreasca, Universitar") sunt mult mai aproape, mai dotate si mai eficiente. Or, a veni la aceasta oră cu o astfel de propunere, înseamnă că dânsul este unul dintre artizanii ,sarabandei cătușelor, cât și a actelor de umilire!",  a concluzionat Viorel Mocanu.