Aventurile lupului Dany în lumea oamenilor. Animalul, evadat dintr-o grădină zoologică din Moldova. VIDEO

Aventurile lupului Dany în lumea oamenilor. Animalul, evadat dintr-o grădină zoologică din Moldova. VIDEO

Un lup evadat de la o grădină zoologică, dintr-o localitate din Republica Moldova, a petrecut o zi în libertate, alături de oameni.

Un lup evadat de la o grădină zoologică, dintr-o localitate din Republica Moldova, a petrecut o zi în libertate. Deși face parte dintr-o specie cunoscută pentru ferocitatea sa, lupul evadat de la grădina zoologică a fost foarte pașnic înainte să fie prins și dus înapoi la grădina zoologică.

Aventura lupului Dany, așa cum a fost botezat, a fost relatată de primarul comunei Dăceni, în care se află grădina zoologică de unde a evadat. Primarul, Victoria Butuc, a făcut mai multe postări pe Facebook, prin intermediul cărora și-a ținut consătenii la curent cu parcursul animalului în comună.

„Dragi consăteni, azi am tot fost sunați că se plimbă un lup prin sat ziua amiaza mare! El de fapt a fost și la poștă a stat de rând cu bătrânii care așteptau pensia, la umbră sub o bancă, cu toții au fost drăguți cu lupul, nebănuind, probabil, că ar prezenta vreun pericol, ulterior s-a îndreptat spre școală, am înțeles că s-a întâlnit cu mai mulți copii prin sat, Slavă Domnului că nu a pățit nimeni nimic”, a scris primarul pe Facebook, în prima postare, din seara zilei de 11 mai.

Lupul Dany a făcut o victimă

Primarul a mai relatat, în prima parte a serialului, că lupul a furat o găină, de la o bază de tratament, din zonă, iar pentru aceasta proprietarul păsării l-a înșfăcat de gât.

„În timpul zilei un băiat căuta după spusele lui un câine-lup... Oamenii zic că era cineva nu de-a locului... Spre seară a fost surprins de niște tineri pe malul lacului, până când a înhățat o găină de la baza de odihnă din preajmă, iar Lilian, proprietarul de dragul găinii a înșfăcat lupul de gât curajos gest și plauzibil. Am sunat la poliție și la instituțiile de resort, au zis să-l izolăm până dimineață, este în siguranță, găina i-a fost oferită drept cină, au avut grijă să-i dea și apă, sperăm să fie cuminte până dimineață...

După o postare pe Fb., am înțeles că ar fi fost văzut prin preajma unei baze de odihnă din pădure, unde este improvizat un mini zoo, cât de legal sunt ținute acele animale urmează să ne documentăm, spre seară am fost să întreb dacă nu cumva au pierdut un lup, fapt confirmat de domnul de la pază! Am invitat administratorul mâine dimineață la primărie să ofere explicații și să prezinte actele de posesie, deja vedem ce decizie va fi luată de organele competente!

La final de zi putem face o concluzie, chiar și cu cel mai periculos animal dacă te comporți bine, nu te paște nici un pericol! Rămân în continuare pe poziția că animalele sălbatice trebuie să trăiască în sălbăticie, în lumea lor, în largul lor, nu în cușcă de 2/3...”, a scris primarul în prima postare de pe Facebook.

Avertismenul primarului

Într-o altă postare, primarul face apel la cetățeni să anunțe autoritățile în cazul în care îl zăresc pe lupul Dany. Aceasta pentru a fi recuperat și dus înapoi la grădina zoologică din care fugit.

„Dragi consăteni, rog să fiți prudenți, lupul a evadat peste noapte.... Încercăm să-i prindem urma, dacă cumva îl vedeți rog să ne anunțați de urgență...”, a mai scris primarul.

Cum a fost capturat lupul Dany

În final, cea de-a treia postare, ultima, anunță capturarea lupului și readucerea sa în locația din care a fugit. Victoria Butuc pledează pentru închiderea grădinilor zoologice și retrimiterea animalelor în natură, în mediul lor natural.

„Lupul, Dany a fost prins. Este rănit și obosit, a fost transportat la mini zoo de unde a evadat, va fi examinat de un medic veterinar! Urmează să fie desfășurată o anchetă, să fie verificate toate actele de proprietate asupra animalului, condițiile de detenție etc. de către Inspectoratul de Poliție Ialoveni și Agenția de Mediu! Mulțumim tuturor pentru implicare și receptivitate... Pledez pentru lichidarea Grădinilor Zoologice și eliberarea animalelor în lumea lor”, a mai scris Victoria Butuc pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News