Augustin Zegrean dinamitează planurile Opoziției. Atuul lui Iohannis!

Augustin Zegrean dinamitează planurile Opoziției. Atuul lui Iohannis!

Cine credea că-l poate împiedica pe Klaus Iohanis să își numească guvernul preferat se înșeală amarnic.

O spune chiar Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, care într-un interviu acordat Digi24 susține că șeful statului are dreptul să insiste și de trei ori cu același premier!

„Dacă Parlamentul votează prima propunere a președintelui, lucrurile se simplifică mult. Premierul poate merge chiar și a treia oară în Parlament cu aceeași listă de miniștri pentru că nu există interdicția de a nominaliza aceeași persoană. Președintele nu e obligat să dizolve Parlamentul, chiar dacă pică două propuneri consecutive. Constituția spune că poate să-l dizolve, după ce se consultă cu președinții camerelor și cu liderii grupurilor parlamentare, deci putem să ne imaginăm că, până la toamnă, tot vor face propuneri de miniștri”, a explicat Zegrean.

2020, un an din 4 luni

Pentru Augustin Zegrean, anul 2020 poate fi considerat ca „bifat” deja de politicieni. Activitatea parlamentară nu va fi mai lungă de patru luni, fiind vorba despre un an electoral, cu alegeri locale și apoi legislative.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Îi aud pe mulți vorbind cât de multe vor face în anul care urmează. Anul care urmează e format din 4 luni. Anul acesta nu au timp să facă multe, va fi campanie electorală, alegeri, după care este vacanță parlamentară, în luna ianuarie. Guvernul va putea să înceapă să lucreze undeva prin februarie și va trebui să facă mai întâi bugetul, care mănâncă o lună din activitatea Parlamentului”, zice Zegrean.

După ce bugetul trece de votul Parlamentului – „va fi o mare piatră de încercare!” -, fostul președinte al CCR atrage atenția că vine scrutinul din luna mai „și parlamentarii sunt implicați până peste cap în alegerile locale. Să nu-și facă nimeni mari iluzii pentru anul 2020”.

Nimeni nu vrea anticipate

Referitor la subiectul alegerilor anticipate, cu care USR-PLUS tot defilează de când a picat Guvernul Dăncilă, Augustin Zegrean afirmă că nici nu se pune problema de așa ceva. Mai mult, insistența useriștilor are la bază lipsa lor de experiență politică și este o naivitate care va costa partidul lui Dan Barna (deja implicat într-un scandal uriaș!) voturi multe la alegerile prezidențiale.

Augustin Zegrean: „Nu văd probabile alegerile anticipate pentru că PSD nu are niciun interes să le facă, ci mai degrabă să facă alegeri îndelungate, ca să uite lumea de ei. USR-PLUS ori nu știu despre ce vorbesc, ori vorbesc ca să se afle în treabă. Nimeni nu vrea alegeri anticipate, PSD nu le vrea, Ponta nu le vrea, cred că nici liberalii nu vor pentru că nu au niciun fel de interes”.