Negocierile de la Guvern cu sindicatele din educație s-au încheiat. Rezultatele discuțiilor (Update)

Negocierile de la Guvern cu sindicatele din educație s-au încheiat. Rezultatele discuțiilor (Update) Sursa foto: gov.ro

La Guvern au început negocierile între reprezentanții Executivului de o parte și sindicaliștii din educație de cealaltă parte. Ședința de azi, de la Guvern, a fost convocată de prim-ministrul Nicolae Ciucă.

UPDATE: 17.2o Comunicatul oficial al Guvernului, după discuții cu sindicaliștii din Învățământ

”Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate.

Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei  personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor  prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi  garanțiile că Educația rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare”, se arată în comunicatul oficial al Guvernului, primit de EvZ.

 

UPDATE ora 17.00 Negocierile dintre sindicatele din Educație și reprezentanții Guvernului s-au încheiat fără vreun rezultat concret. Sindicaliștii nu au fost de acord cu oferta primită din partea guvernanților. Surse politice spun că Marcel Ciolacu a cerut oprirea grevei - să ținem copiii în clase, nu pe străzi. Totodată, premierul Nicolae Ciucă a spus că educația rămâne între principalele priorități.

De asemenea, sindicaliștii au spus că vor prezenta concluziile profesorilor și aceștia vor stabili dacă vor continua greva sau nu.

Ce le-a spus premierul Ciucă sindicaliștilor

În discuția de azi cu sindicaliștii, premierul Nicolae Ciucă le-a explicat sindicaliștilor că momentul ales de ei pentru a face grevă este cel mai prost din ultimii 10 ani pentru că afectează perioada de examene și efortul, munca copiilor și a părinților riscă să fie compromise. Premierul le-a explicat că e important să fie raționali și așezați și mai ales sa se gândească la familiile din România. Sa fie corecți față de copiii care trec printr-o perioada de examene plină de emoții, au declarat, pentru EvZ, surse care au participat la ședință.

De asemenea, premierul Ciucă le-a explicat sindicaliștilor că atâta timp cât există un dialog și deschidere maximă din partea coaliției atunci nu au de ce să continue cu greva generală. Ciucă le-a mai spus sindicaliștilor că nu se poate organiza o grevă când se schimbă un guvern cu altul pentru că acest lucru conduce la instabilitate, spun sursele citate.

 

UPDATE 15.15: Guvernul le-a propus sindicaliștilor din învățământ o ofertă în ceea ce privește profesorii debutanți, care constă în bonusuri în valoare de 1.000 de lei, de două ori pe an. Profesorii au refuzat,  cerând o majorare de 2.000 de lei pe lună pentru profesorii debutanți.

Totodată, reprezentanții Guvernului, conduși de premierul Nicolae Ciucă la dezbatere, le-au mai propus sindicaliștilor finalizarea legii salarizării până la 15 iulie 2023, susțin surse care participă la ședință.

 

Pe lângă reprezentanții Guvernului, la întâlnire participă și președintele PSD, Marcel Ciolacu. Greva generală din învățământ ar trebui să înceapă luni, la ora 8.00, în întreaga țară, după cum au anunțat liderii de sindicat din învățământ.

Liderii celor două mari federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu si Marius Nistor, susţin că guvernanţii sunt responsabili pentru situaţia în care se află sistemul de educaţie. ”Oferta va ajunge la oameni. Oamenii sunt cei care decid. Nu putem lua o decizie astăzi" a declarat Simion Hăncescu.

Sindicatele: Doar o majorare a salariilor debutanților nu e de ajuns

Hăncescu a precizat că nimeni nu va accepta ca Guvernul să aprobe doar o majorarea a salariilor profesorilor debutanţi, iar veniturile celorlalte cadre didactice să stagneze. Sindicatele susţin ideea ca Guvernul să ia în calcul şi majorarea salariilor celor cu vechime în sistem.

„Nu acceptă nimeni să dea la debutant această mărire şi să dea trei lei la cei care au vechime mare. Nu intrăm acum în procente, aşteptăm să vedem cu ce vine guvernul, s-ar putea să avem surpriza să ne spună că nu se poate. Greva de mâine va avea loc. Greva nu este a noastră, este a oamenilor, ei au semnat pentru grevă, ei decid dacă fac sau nu greva mai departe”, a declarat liderul FSLI.

„Nu este o grevă pe persoană fizică”

La rândul său, preşedintele Federaţiei din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, care participă şi el, duminică, la discuţiile cu Guvernul, afirmă că greva nu este „pe persoană fizică”, a liderilor de sindicat. El este sceptic că o decizie de renunţare la grevă poate fi luată până luni.

„Este aceeaşi procedură: nu este o grevă pe persoană fizică, nu este o grevă pe care au declanşat-o liderii de sindicat, este o grevă declanşată pe baza unui referendum la care au participat salariaţii din învăţământ, nu numai membrii de sindicat. Pe baza ofertei care va veni din partea Guvernului, dacă ei o vor considera credibilă, prin semnătură, vor lua hotărârea dacă renunţă la această formă de protest sau dacă o vor continua”, a afirmat Marius Nistor, citat de Digi24.

Acesta spune că nu este vorba despre şantaj din partea profesorilor, ci „şantajul este din partea guvernanţilor” cărora li s-a comunicat încă din luna decembrie că urmează o acţiune de protest în învăţământ.