Doi bărbați au reușit să scape miraculos dintr-un accident al unei aeronave de mici dimensiuni, model Kolb Flyer, care s-a prăbușit de la peste 300 de metri altitudine în mijlocul unei străzi intens circulate atât de mașini, cât și de pietoni. Victimele părăsiseră aerodromul Brusque cu o oră anterior incidentului, și s-au prăbușit la o distanță de aproximativ 20 kilometri distanță.

În timpul unui test de zbor, pilotul Fábio Reis (35 ani) și însoțitorul său Alessandro Cunhago (33 ani) au reușit să se salveze după ce micul aparat de zbor pe care îl manevrau a început să piardă în înălțime în zona orașului brazilian Guabiruba. Primele verificări efectuate la fața locului atestă că motorul ar fi avut o defecțiune. Înregistrările video arată că avionul a ratat la milimetru zdrobirea de sol, aterizând „în unghi”, evitând „la mustață” patru mașini, o trecătoare, Letícia Schaefer da Silva,  și izbindu-se de un zid, apoi sfărâmându-se în bucăți. Din fericire, după aterizarea în regim de urgență, cabina a rămas intactă. Elicea și motorul au fost distruse în totalitate și nu există o cutie neagră. Spre amuzamentul curioșilor, cei doi pasageri s-au strecurat afară dintre rămășițele epavei înainte ca echipele speciale de intervenție să ajungă la fața locului.
Martorii au declarat că cei doi au fost extrem de norocoși că au scăpat cu viață, mai ales că avionul nu a luat foc în urma scurgerilor de combustibil. Reis și Cunhago au fost preluați de echipajele parmedicale, iar pilotul a suferit consecințe, fiind suspect de sângerare internă și oase fracturate. Al doilea pasager, care este la rândul său pilot licențiat, a fost găsit zăcând pe un trotuar, plângându-se de dureri ale gâtului și lombare și având mici leziuni ale feței. Ambii au fost duși la spitalul Azambuja, iar starea lor este acum stabilă. Conform National Civil Aviation Agency, autoritatea de profil din Brazilia, avionul Kolb Flyer, fabricat în 20009 și cu o capacitate de 598 de kilograme, avea documentația tehnică la zi.