UPDATE. În sfârșit - prima demisie! Polițiștii care au ignorat copila plină de sânge, cercetați. Fifor: Cine a greșit pleacă acasă!
- Surcel Vasile
- 6 august 2019, 13:53
Apar primele măsuri serioase în cazul polițiștilor care au refuzat să ajute o fetiță de 14 ani, plină de sânge, pe un trotuar din Galați.
UPDATE 6 - Autorul declarației în care o minoră de 14 ani ajunsă plină de sânge pe trotuar ar fi făcut „sex consimțit” cu iubitul ei și-a dat demisia. Este vorba despre directorul adjunct al Direcției pentru Protecția Copilului Galați, Ciprian Groza.
„Este un caz nefericit. O minoră dintr-un centru de plasament, care a plecat în învoire în oraş şi a ajuns la prietenul ei, unde a întreţinut relaţii sexuale, după care a urmat acea hemoragie pentru care a fost internată în spital. Cel mai important în acest moment este că ea este în afară de orice pericol. A plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, de la ora 17,00 la 20,00. Ea nu s-a întors la centrul de plasament la ora 20,00 pentru că, din păcate, a ajuns la spital. Fata a povestit că este prietenul ei, a mai avut întâlniri cu acesta. Este un copil, de 15 ani, s-au întâlnit la el acasă. Din relatările ei, nu a fost agresată, a fost consiliată psihologic şi susţine că este prietenul ei, că o iubeşte. Nu este vorba de un viol la acest moment, a fost cu consimţământul ei. Totul s-a petrecut în casa tânărului, mai mult ca sigur părinţii nu erau acasă. Ancheta încă nu este finalizată”, a declarat Groza, după ce teribila întâmplare a explodat în presă.
El a demisionat după ce președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a amenințat că îl va demite, iar conducerea instituției a declanșat o anchetă, anunță România TV.
UPDATE 5 - Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, anunță că a început cercetarea agenților care au refuzat să intervină în cazul copilei de 14 ani din Galați, care stătea plină de sânge pe stradă, probabil în urma unui viol, precum și a șefului acestora.
„A început cercetarea prealabilă a celor doi agenţi şi a şefului Secţiei 1 de Poliţie Galaţi. Nu am niciun fel de toleranţă faţă de abaterea de la îndatoririle de serviciu şi faţă de lege. Dacă au greşit, suportă rigorile legii”, a spus ministrul.
„Nu e permis, nu e acceptabil să vezi astfel de imagini în care doi agenţi nu catadicsesc să coboare din maşină, în condiţiile în care un copil plin de sânge are nevoie de sprijin. Lucrul acesta nu poate fi acceptat. Cei care au greşit pleacă acasă. Nu este rabat de la acest principiu”, a adăugat Fifor.
UPDATE 4 - Cei doi polițiști care au ignorat copila plină de sânge aflată pe trotuar au primit de la șefii lor o sancțiune: nu mai au voie să patruleze cu mașina...
Unul dintre cei doi polițiști a absolvit Școala de agenți din Câmpina, în 2016, iar celălalt este fără studii de specialitate, fiind angajat în 2017 „din sursă externă”.
În acest caz s-a sesizat și Avocatul Poporului, pentru posibila încălcare a articolului privind dreptul la viață, la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.
UPDATE 3 - Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a anunţat, luni, că l-au găsit pe adolescentul de 15 ani, care este bănuit că este implicat în cazul minorei de 14 ani care a fost găsită plină de sânge pe o stradă din Galaţi.
Adolescentul, bănuit de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru audieri.
O femeie a filmat o minoră plină de sânge pe strada George Coşbuc din Galaţi şi susţine că a oprit o maşină de poliţie pentru a interveni în acest caz. Înregistrarea video arată că cei doi agenţi din maşină, între care o femeie, au stat în vehicul la distanţă de fata rănită şi abia la insistenţele martorilor au intervenit, chemând o ambulanţă.
Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, viaţa ei fiind în afară de orice pericol.
Cei doi poliţişti sunt cercetaţi disciplinar.
„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi este abilitat să comunice următoarele: conducerea IPJ Galaţi a dispus, încă de ieri (duminică-n.r) declanşarea cercetării disciplinare faţă de cei doi poliţişti, la finalizarea căreia, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Minora care apare în imagini a fost transportată la spital, de un echipaj de salvare, iar în funcţie de rezultatul verificărilor şi a raportului de expertiză medico-legală, se va stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracţiuni", se arată într-o informare a IPJ Galaţi.
Potrivit IPJ Galaţi, cei doi poliţişti au gradul de agent. Unul dintre ei este absolvent al şcolii de agenţi, promoţia 2016, celălalt este angajat din sursă externă în anul 2017.
Poliţiştii au deschis şi un dosar penal pentru act sexual cu un minor.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi, a declarat că fata i-ar fi dat nişte amănunte asistentei de pe ambulanţa care a transportat-o la spital, din care reieşea că ar fi fost violată.
Pe de altă parte, directorul adjunct al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza, a declarat că minora susţine că nu a fost violată. Potrivit acestuia, fata a plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, s-a întâlnit cu prietenul ei, de 15 ani, a întreţinut relaţii sexuale consimţite acasă la acesta, după care, în urma unei hemoragii, a ajuns la spital.
UPDATE 2 - Directorul Serviciului de Ambulanță Galați aruncă bomba în scandalul copilei ignorate de polițiști, deși era cu corpul plin de sânge.
„Pot să confirm că victima le-a spus celor de pe Salvare că a fost violată. Înţeleg că ulterior fata şi-a schimbat depoziţia, dar nu este treaba noastră, ci a Poliţiei. Am fost solicitaţi pe 112 de către un agent de poliţie să intervenim pe raza municipiului Galaţi, unde o tânără se afla într-un loc public, cu o hemoragie abdominală, aparent. La faţa locului, echipajul nostru a constatat, în prezenţa unui echipaj de poliţie şi a unui agent de la jandarmi, că tânăra, de 14 ani, era confuză, avea o hemoragie puternică de origine vaginală pe haine şi pe picioare. A fost preluată, i s-au acordat primele îngrijiri, a fost perfuzată, transportată la Spitalul de Pediatrie din Galaţi, de unde a fost preluată şi transportată la Spitalul Judeţean Galaţi pentru serviciul de obstretică-ginecologie, fata fiind în şoc hemoragic. În timpul transportului, asistenta noastră a reuşit cu greu să scoată nişte amănunte din care reieşea că fata ar fi fost violată, de o persoană cunoscută”, a declarat Mihai Polinschi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați.
UPDATE - Direcţia Pentru Protecţia Copilului Galați se spală pe mâini în cazul fetei pline de sânge care a fost ignorată de Poliție. Angajații statului responsabili cu copiii abandonați spun că aşa e procedura și că fetele pot să plece câteva ore pe zi din centrele de plasament, cu bilet de voie.
„O minoră dintr-un centru de plasament a plecat cu învoire în oraș, a ajuns la prietenul ei, unde au întreținut relații sexuale, a urmat acea hemoragie pentru care a fost intrenată și a fost operată. Cel mai important e ca este în afara oricarui pericol”, a declarat Ciprian Groza, director adjunct al DJPC Galați.
O fată de 14 ani, plină de sânge, a fost văzută pe o stradă din Galați. În loc să o ajute, o patrulă de poliţie a rămas în maşină şi doar s-a uitat la ea. Întreaga scenă a fost filmată de o femeie, care a postat apoi imaginile pe Facebook.
Femeia care a postat această imagine revoltătoare a comentat situația pe contul său de Fb: ,,Ce credeți că face poliția? Voiau să plece mai departe, ca și cum nu s-a întâmplat nimic! La insistențele soțului meu, polițista a chemat ambulanța.”
În cele din urmă, copila a fost preluată de o salvare și dusă la spital, unde a fost operată. Surse medicale spun că ea ar fi fost victima unui viol. Conform martorilor, fata de 14 ani ar proveni de la un centru de plasament din Galați.
Poliția din Galați anunță că a preluat ancheta acestui caz: ,,Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a dispus, declanşarea cercetării disciplinare faţă de cei doi poliţişti, la finalizarea căreia vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Minora care apare în imagini a fost transportată la spital, de un echipaj de salvare, iar în funcţie de rezultatul verificărilor şi a raportului de expertiză medico-legală, se va stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracţiuni”, se precizează într-un comunicat oferit de poliția locală.
https://www.facebook.com/TraficNonStop/videos/558936514642196/