Astronaut cu probleme medicale pe ISS. NASA ia în calcul revenirea mai devreme a echipajului

Astronaut cu probleme medicale pe ISS. NASA ia în calcul revenirea mai devreme a echipajuluiSursa foto: nasa.gov

NASA a anunţat joi revenirea pe Pământ a echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale, din cauza unei probleme medicale a unui astronaut, după ce a fost anulată o ieșire în spațiu programată pentru ziua de joi, a anunțat Agenția spațială americană pe blogul său.

Astronautul de pe Stația Spațială Internațională este în stare stabilă

Responsabilii NASA nu au oferit detalii despre natura problemei medicale, precizând doar că astronautul vizat, a cărui identitate nu a fost făcută publică, se simte bine şi se află în stare stabilă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Medicul-şef al agenţiei, James Polk, a explicat că decizia revenirii anticipate a fost motivată de un „risc persistent” şi de „incertitudinea diagnosticului”, subliniind că nu este vorba despre o evacuare de urgenţă.

NASA a anunţat anterior că analizează posibilitatea încheierii mai devreme a misiunii Crew-11, după anularea unei ieşiri în spaţiu programate pentru joi. „Desfăşurarea misiunilor noastre este cea mai mare prioritate”, a declarat o purtătoare de cuvânt a agenţiei, precizând că toate opţiunile sunt evaluate în mod activ.

Echipajul Cre-11 se va întoarce în zilele următoare pe Pământ

Oficialii NASA au anunţat că cei patru membri ai misiunii Crew-11, inclusiv un cosmonaut rus, se vor întoarce pe Pământ în următoarele zile. Un înalt responsabil al agenţiei, Amit Kshatriya, a declarat că este „prima dată când efectuăm o evacuare medicală controlată de la staţie”.

Echipajul misiunii Crew-11

Sursă foto: nasa.gov

Astronauţii americani Zena Cardman şi Mike Fincke, japonezul Kimiya Yui şi cosmonautul rus Oleg Platonov au ajuns la Staţia Spaţială Internaţională în luna august şi aveau planificată o şedere de aproximativ şase luni. Pe durata misiunii, aceştia urmau să simuleze scenarii de aselenizare pentru programul Artemis, care vizează revenirea Statelor Unite pe Lună.

ISS, platforma importantă pentru cercetarea spațială

Locuită permanent din anul 2000, Staţia Spaţială Internaţională funcţionează ca un laborator orbital esenţial pentru cercetarea în domeniul explorării spaţiale, inclusiv pentru posibile misiuni către Marte.

Asamblată începând din 1998 ca proiect de cooperare între Europa, Japonia, Statele Unite şi Rusia, ISS avea iniţial prevăzută retragerea în 2024, însă NASA estimează că ar putea rămâne operaţională până în 2030.