Angajații asiatici veniți în România, puși pe liber. Patronul unui lanț de restaurante: „Nu se spală pe mâini”

Angajații asiatici veniți în România, puși pe liber. Patronul unui lanț de restaurante: „Nu se spală pe mâini” Codul Muncii se modifică Sursa foto: Dreamstime

Patronul unui celebru lanț de restaurante din România a luat o decizie radicală. Afaceristul i-a concediat pe toți angajații asiatici, fiind nemulțumit de modul în care aceștia abordau regulile minime de igienă.

Cătălin Mahu, patronul lanțului de restaurante „La Mama, a luat decizia de a-i concedia pe toți angajații asiatici care lucrau în localurile lui. Antreprenorul s-a arătat nemulțumit de modul în care aceștia țineau cont de regulile de igienă.

Angajați asiatici concediați din cauza nerespectării normelor de igienă

Dezamăgit de conduita angajaților asiatici, Cătălin Mahu susține că nu va mai angaja pe viitor persoane de origine asiatică. Antreprenorul a subliniat că mulți dintre aceștia nu țin cont de normele elementare de igienă.

Mai mult, patronul susține că i-a cazat în locații scumpe, pentru ca aceștia să aibă parte de condiții de trai decente în România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Domeniul ospitalității. Sursa foto: Dreamstime.com

Decis să nu mai angajeze străini

După această experiență, antreprenorul este decis să nu mai angajeze străini.

„Nu mai vreau să angajez asiatici. În primul rând pentru că diferența civilizațională este enormă între noi și ei. Eu cred că am depășit momentul în care să trebuiască să învăț pe cineva să se spele pe mâini. Și Oamenii aceștia trebuie întâi învățați să se spele pe mâini. Sunt un dezastru. Pentru ei, a trăi cu un gândac e parte din viața lor normală! I-am cazat pe acești oameni în locații scumpe doar pentru a fi sigur că nu există ploșnițe, gândaci - cu care ei nu au o treabă să trăiască, dar eu am. ”, a spus acesta.

Catalin Mahu, angajati asiatici

Cătălin Mahu. Sursa foto: Facebook

Angajații asiatici, evitați de patronii români

Dincolo de această experiență, patronul lanțului de restaurante din Capitală este de părere că aducerea străinilor de pe continentul asiatic în țară nu ar mai fi o prioritate pentru angajatori, așa cum se întâmpla în anii precedenți, mai ales în domeniul ospitalității.

„Și îmi dau seama că modul lor de a gândi este fundamental diferit de al nostru. În plus, nici nu sunt mai ieftini sau mai muncitori. Eu cred în forța de muncă românească”, a mai spus Cătălin Mahu.

În anul 2023, Inspectoratul pentru imigrări a emis 95.000 de avize de muncă, de 20 de ori mai mult față de 2016.