Au trecut 18 ani de la asasinarea politicianului olandez Pim Fortuyn de către Volkert van der Graaf. Criminalul a fost eliberat într-o societate care nu mai seamănă cu cea din momentul crimei.

Un comentariu de Robert Spencer pentru FrontPageMag.

„L-am împușcat pe Fortuyn pentru musulmanii olandezi”.

Aceasta a fost uimitoarea declarație a lui Volkert van der Graaf, un olandez ne-musulman de 34 de ani, când a mărturisit în mai 2002 asasinarea politicianului „de extremă dreapta” Pim Fortuyn.

Optsprezece ani mai târziu, Volkert van der Graaf este liber să primească recunoștința comunității islamice căreia i-a făcut, crede el, un asemenea serviciu publicitar.

Eliberarea sa este încă un semn – ca și cum ar mai fi fost nevoie – al prăbușirii culturale a Europei și a incapacității sau reticenței autorităților europene să înfrunte consecințele propriilor acțiuni, prin care și-au inundat țările cu imigranți musulmani având viziuni și perspective socio-culturale radical deosebite de băștinași.

Publicația olandeză Post Online a relatat joi că „van der Graaf (50 de ani) a fost condamnat în 2003 de către Curtea de Apel din Amsterdam. Instanța a dictat o pedeapsă de 18 ani de închisoare, după ce parchetul ceruse închisoare pe viață.

Acuzarea considerase crima nu doar ca pe un atac împotriva unui politician, ci și unul împotriva democrației.

Instanța nu a acceptat însă acest raționament.

Mai mult, în ultimii ani, Van der Graaf nu a mai fost obligat să stea în închisoare deoarece – din mai 2014 – fusese eliberat condiționat. El a trebuie să se supună unei serii de măsuri de control, precum datoria de a raporta unde se află și interdicția de a vorbi cu presa.

În plus, Van der Graaf a contestat cu succes o parte din măsurile de control dictate împotriva lui.

Drept urmare, joi, criminalul a fost oficial eliberat de toate obligațiile sale față de stat.

Un funcționar olandez a explicat că „numitul a ispășit în totalitate pedeapsa dictată și nu se mai află sub supravegherea ministerului public sau a serviciului de eliberări condiționate”.

Nimeni nu pare să fie îngrijorat, dat fiind că Fortuyn era „de extremă dreapta”.

Probabil că numai în Olanda post-modernă și post-creștină a cafenelor cu hașiș și a prostituatelor cu autorizație legală și care plătesc impozit, era posibil ca un politician deschis homosexual, ca Fortuyn (care avea în bucătărie portretele lui Marx și Lenin), să fie calificat „de extremă dreapta”, dar așa merg lucrurile în lumea de azi.

Fortuyn avea o singură trăsătură care i-a lipit pe frunte eticheta: incompatibilitatea valorilor tradiționale islamice cu societatea liberală și seculară occidentală.

Homosexualitatea lui Fortuyn l-a determinat să aibă aceste concepții. „Am prieteni gay”, explica el, „care au fost bătuți de către tineri marocani în Rotterdam”.

El a spus că musulmanii l-au insultat și denigrat, spunându-i că el, ca homosexual, „este mai jos decât porcii”.

În urma acestor incidente și a altora, Fortuyn a conchis că islamul este „înapoiat” și a afirmat că „creștinismul și iudaismul au trecut prin spălătoria umanismului și a iluminismului, dar acest lucru nu este valabil și pentru islam”.

El a subliniat că „în Olanda, homosexualitatea este tratată în același mod ca heterosexualitatea. În ce țară islamică se produce acest lucru?”

Fortuyn a cerut frânatea imigrației musulmane în Olanda și a făcut apel la asimilarea musulmanilor care se află deja în Țările de Jos, în cadrul laic, multietnic, multicultural și tolerant existent deja în Olanda.

„Trebuie să integrăm aceste persoane; ele trebuie să accepte că în Olanda, egalitatea sexelor și toleranța față de un mod de viață total diferit sunt foarte, foarte importante pentru noi.”

Van der Graaf, pe de altă parte, l-a acuzat pe Fortuyn că face din musulmanii olandezi niște „țapi ispășitori” și că exploatează „slăbiciunile societății pentru a marca puncte”.

Van der Graaf a comparat ascensiunea politică a lui Fortuyn cu cea a lui Hitler și și-a descris asasinatul ca pe o nobilă tentativă de a salva Olanda de „extrema dreaptă”.

După 18 ani, populația musulmană din Olanda a crescut de o manieră semnificativă, în ciuda faptului că în rândurile sale se numără mulți care consideră că Islamul este absolut incompatibil cu societatea seculară, și că trebuie impusă Sharia, cu a sa discriminare instituționalizată la adresa femeilor, a ne-musulmanilor și a homosexualilor.

Van der Graaf nu doar că a fost eliberat: el a învins.

Olanda de astăzi este în bună măsură Olanda pe care el a făurit-o. Iar acum trebuie să trăiască în ea.