Povestea lui Mihnea Vasiliu în presă începe în 1990 și s-a sfârșit brusc ieri, 27 iulie 2023, în holul unui hotel. Jurnalistul și managerul de presă a devenit el subiect de știre. Dar nu cred că așa trebuie să ne rămână în memorie. De aceea scriu.

În octombrie 2010, Mihnea Vasiliu devenea primul român care conducea activitatea trustului Ringier în România, de când elveţienii au intrat pe piaţa autohtonă în 1992. Până atunci, managerul român avea un supervizor, director general, trimis de la compania-mamă. Știu bine organizarea trustului fiindcă am lucrat acolo din noiembrie 1997 și până în noiembrie 2006. I-am transmis lui Mihnea un mesaj de felicitare și atât. Noi, oamenii de presă nu prea avem timp de noi, de foarte multe ori ne limităm la comunicare pe mail sau pe alte canale ale tehnologiei. Când lucrăm la trusturi concurente, suntem atât de proști încât nu bem cafeaua sau berea împreună decât pe la evenimente publice.

Scriu aceste rânduri despre Mihnea Vasiliu pentru că merită ca publicul să afle că nu este doar personajul dintr-o știre de presă care îi anunță decesul la 57 de ani, în holul unui hotel din București.

N-am fost prieteni nici acum 32 de ani, nici mai târziu. Fiindcă prietenia înseamnă o apropiere permanentă. Dar ne-am respectat mereu, ne-am recunoscut profesionalismul, fiind doi jurnaliști fără excese mediatice. Viața ne-a făcut să lucrăm împreună ca reporteri la începutul anilor 90, când toți alergam pe teren ca să acoperim evenimentele, când ne întâlneam la conferințele de presă. Apoi...

Fundația Ringier și campania „Ajută copiii!”

Din 2012, timp de trei ani, am construit împreună un proiect pentru a ajuta copiii cu boli grave și fără posibilități financiare. Foarte mult a ținut Mihnea Vasiliu la crearea Fundației Ringier. Credea în Dumnezeu ca și mine și simțea că trebuie să dăruim speranță și să facem totul pentru a salva copilași la început de viață. El avea trei copii, ultimii doi micuți. Eu aveam trei copii, ba chiar și un nepoțel. Am hotărât ca proiectul să se numească „Ajută copiii!”. Și așa a rămas și azi.

Am putut să creștem frumos campania și să ajutăm foarte mulți copii în acești trei ani fiindcă atunci redacția Evenimentul zilei, ziarul la care eram redactor șef, se afla în aceeași clădire cu trustul Ringier. Iar Dan Andronic, director și proprietar al EVZ, un alt om care are gena caritabiă în ADN, nu s-a opus ca să colaborez cu Mihnea. De altfel, și el și Virgil Munteanu, director executiv la EVZ și Capital, au avut o frumoasă relație de colaborare cu Mihnea Vasiliu și s-au sprijinit reciproc în probleme de management.

Mi-e foarte greu să scriu despre Mihnea, mi se învălmășesc amintirile cu el. Amintiri de la evenimentele caritabile pe care le-am organizat, ajutați de fetele de la marketing, de la publicitate sau de la publicațiile Libertatea, Viva și Libertatea pentru femei, unde acest bărbat tânăr, cu ușoara rigiditate a managerului unui mare trust de presă, avea uneori lacrimi în ochi când pe un ecran rulau imagini cu copiii pentru care am reușit să facem ceva. Se implica și în strângerea de fonduri, dona el, dar suna și oameni cu posibilități materiale consistente atunci când nu reușeam să strângem bani pentru vreo operație sau un dispozitiv de care depindea viața copilului.

Era un om bun Mihnea și mi-a arătat că evalua rapid o situație și o judeca cu corectitudine. Nu încetase ca în interiorul lui să fie jurnalistul de acum 32 de ani. Așa aș vrea să rămână în memoria cititorilor fideli ai publicațiilor Ringier, a unor mai tineri colegi sau a părinților acelor copii care trăiesc azi datorită fundației create de Mihnea Vasiliu. Să rămână cu o altă imagine a plecării lui de la conducerea trustului, în urmă cu două săptămâni, plecare acompaniată de o zvonistică dubioasă. Poate că asta l-a marcat și i-a tot strâns inima lui de sportiv (făcea box în sală) până când a explodat.

Așa să vi-l amintiți pe Mihnea Vasiliu, înconjurat de îngeri care mănâncă dintr-un tort alb

Pe 29 iunie, a fost ziua de naștere a lui Mihnea. 57 de ani. A fost data când mi-am amintit de o întâmplare trăită împreună, în urmă cu mulți ani, tocmai pentru că era legată de o aniversare din familia lui. Atunci, unul dintre copiii săi a împlinit 10 ani. Era într-o sâmbătă seara când m-a sunat. Mi-a spus că sunt la petrecerea băiatului (n.r. aflu, după publicare, că era ziua fetiței, deci fac corectura necesară) cu o grămadă de copii și că i-au cumpărat un tort de 10 kilograme. Doar că părinții unui alt copil le-au adus un tort de înghețată, iar invitații îl preferă pe acela. Mă ruga să vorbească soțul meu la un centru în care erau cazați copii cu deficiențe de vedere, loc în care știa că Silviu merge des cu daruri, și să ducă tortul de 10 kg.

Sâmbătă, spre seară, prag de iarnă... dificil să duci acolo ceva de mâncare. „Cum să arunc o bunătate de tort, când știu că sunt copii care s-ar bucura de el?”, mi-a zis când i-am explicat că vom fi refuzați pe motiv că n-avem buletin de analiză la produs. „Am bonul de la cofetăria care l-a făcut, e cu data și ora de azi”, a venit imediat cu soluția, iar în glas chiar i se cunoștea dezamăgirea dacă n-am fi rezolvat. I-am zis că încercăm, că va da Silviu telefon la centru. N-a fost nevoie doar de un telefon ci de mai multe. Directoarea nu mai era acolo la acea oră, angajatele s-au sunat între ele, teama exista chiar dacă știau că, de câțiva ani, am făcut numai fapte bune pentru acei copii nevăzători. Într-un final, o doamnă mai cu curaj l-a sunat pe Silviu și i-a zis să vină cu tortul și cu bonul care atesta prospețimea produsului.

Mihnea s-a bucurat și el ca un copil. Mai ales când i-am trimis fotografiile cu tortul și cu copiii mâncând.

Vi le arăt și vouă, așa neclare, conform regulilor. Le păstrez din noiembrie 2012 în folderul cu activitatea campaniei. Așa să vi-l amintiți pe Mihnea Vasiliu, înconjurat de îngeri care mănâncă dintr-un tort alb.

Dumnezeu să-l odihnească!