Aroganța Beijingului. Sunteți o gumă de mestecat pe talpa Chinei

Aroganța Beijingului. Sunteți o gumă de mestecat pe talpa Chinei

În SUA, Donald Trump, care țintește un nou mandat la Casa Albă, a amenințat întâi China cu taxe punitive. Apoi a lansat ideea unor despăgubiri pe care China, dacă neglijența sa este confirmată, ar trebui să le plătească Statelor Unite (10 milioane de dolari pentru un deces american).

Washingtonul merge însă mai departe și vrea să reducă dependența industriei mondiale față de China. Astfel, Statele Unite fac eforturi pentru crearea unei alianțe de parteneri de încredere în cadrul unei „rețele de prosperitate economică”, cu care intenționează să asocieze Australia, India, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Vietnam și țările din America Latină.

Luni, televiziunea publică din China a calificat luni drept „demente şi inexacte” ultimele afirmaţii ale secretarului de stat american Mike Pompeo cu privire la originea pandemiei de Covid-19, în sensul că „există un număr semnificativ de dovezi” că noul tip de coronavirus aflat la originea acestei boli ar proveni dintr-un laborator de oraşul chinez Wuhan, relatează și Agerpres.

Iar cotidianul chinez Global Times a publicat un comentariu în care respinge drept „nefondate” alegaţiile venite din partea Washingtonului conform cărora Beijingul ar fi ascuns anvergura epidemiei şi acuză administraţia preşedintelui american Donald Trump că în realitate încearcă să distragă astfel atenţia de la propria sa „incompetenţă”.

Scopul guvernului american este de a da vina pe China pentru pandemie şi a manipula opinia publică pentru a evita să fie acuzat de proastă gestionare a crizei, obiectivul suprem al administraţiei fiind acum ca Trump să câştige alegerile, notează ziarul chinez.

„Adevărul este că Pompeo nu are nicio dovadă. Dacă Washingtonul are dovezi solide, atunci să-i lase pe cercetători să le examineze şi să le verifice”, adaugă Global Times.

Ne puteți urmări și pe Google News