Grecia și Spania sunt presate să-i trimită Ucrainei arme antiaeriene

Grecia și Spania sunt presate să-i trimită Ucrainei arme antiaeriene Sistem Patriot. Sursa foto: Telegram

Grecia și Spania sunt presate intens de aliații din UE și NATO să-i trimită Ucrainei arme antiaeriene, după ce Kievul a solicitat mai mult ajutor la o reuniune de luni a miniștrilor apărării și de externe din UE.

Ucraina are nevoie de arme antiaeriene

Kievul a cerut de urgență șapte sisteme antiaeriene, fie Patriot americane, fie S-300 sovietice, întrucât Rusia își întețește atacurile cu avioane și rachete împotriva orașelor și rețelei electrice din țară. Președintele Volodimir Zelenski a scris duminică pe X: „Sistemele Patriot pot fi numite sisteme de apărare antiaeriană doar dacă lucrează și salvează vieți în loc să stea nemișcate undeva, în depozitele unor baze”.

Numai Germania a anunțat că va trimite un singur sistem Patriot. Alți lideri UE s-au folosit de Consiliul de săptămâna trecută pentru a le cere premierilor spaniol și grec Pedro Sánchez și Kyriakos Mitsotakis să-și doneze o parte din sisteme Ucrainei, conform unor persoane informate despre discuții.

Cele două țări au împreună peste o duzină de sisteme Patriot, plus altele, precum S-300, și li s-a spus că nevoia lor e mai mică decât a Ucrainei, plus că nu se confruntă cu vreo amenințare iminentă. „Știm cu toții cine le are, știm cu toții unde sunt și știm toți cine are nevoie cu adevărat de ele”, a afirmat o sursă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ucraina pune presiune

Presiunea de a dona s-a mărit la reuniunea de luni a miniștrilor UE, la Luxembourg. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba și cel al apărării, Rustem Umero, au participat prin videoconferință. Se pare că Kievul e interesat în special de sistemele vechi S-300 ale Greciei, pe care ucrainenii le au deja în arsenal, fiind familiarizați cu ele.

Sistem de rachete sol-aer (SAM) Patriot MIM-104.

Sursa Foto -Dreamstime

„Să fiu foarte sincer, sunt țări care nu au nevoie imediată de sistemele lor de apărareantiaeriană”, a declarat un diplomat UE. „Fiecărei țări i s-a cerut să decidă de ce se poate lipsi.” Ministerele apărării din Grecia și Spania au refuzat să comenteze la interpelările Financial Times.

José Manuel Albares, ministrul spaniol de externe, a fost întrebat luni de presă dacă Madridul se pregătește să-i trimită sisteme Patriot Ucrainei. „Suntem foarte conștienți de nevoia Ucrainei de apărare antiaeriană, mai ales de sisteme Patriot”, a declarat el. „Spania a făcut mereu tot ce i-a stat în putere [pentru a ajuta].”

Întrebat anume dacă Spania va dona sisteme Patriot, șeful diplomației UE Josep Borrell a declarat: „Le-am cerut tuturor statelor membre să facă orice pot pentru a mări capacitatea de apărare antiaeriană a Ucrainei.” Responsabili afirmă că Polonia și România, care au și ele sisteme Patriot, sunt mai puțin presate, fiindcă se află într-o poziție mai vulnerabilă, având graniță cu Ucraina. Premierul polonez Donald Tusk a declarat luni că țara lui „nu are această opțiune”, dată fiind necesitatea protejării unui depozit esențial de armament destinat Ucrainei, în orașul sud- estic Rzeszów.

Există și alte tipuri de arme care ar putea ajuta Ucraina

„Mai sunt și alte tipuri de arme [în afară de Patriot] care ajută Ucraina să-și protejeze cerul, iar aici Polonia va continua să fie activă”, a precizat el. Ucraina deține acum cel puțin trei sisteme Patriot, unul de la SUA și două de la Germania.

Volodimir Zelenski

Sursa foto: Facebook- Volodimir Zelenski

Kievul are și sisteme sovietice sol-aer cu rază lungă precum S-300 și S-200. O versiune transformată și modernizată a ultimului a fost folosită săptămâna trecută la doborârea unui bombardier strategic rusesc Tu-22M3 deasupra regiunii rusești Stavropol Krai, conform Kievului.

E probabil ca rachete antiaeriene să fie incluse în noul pachet de ajutor american votat sâmbătă de Camera Reprezentanților. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg declara vineri că așteaptă să fie „anunțate curând” noi angajamente de livrări de armament antiaerian, fără a detalia despre ce țări și arme e vorba.

NATO a realizat un audit al armamentului antiaerian al statelor membre, inclusiv unde e detașat, a afirmat Stoltenberg, precizând că „această cartografiere confirmă că există sisteme, inclusiv Patriot, disponibile pentru a-i fi oferite Ucrainei”. Stoltenberg a vorbit după întâlnirea virtuală a miniștrilor apărării ai NATO cu Zelenski, convocată special pentru a discuta lipsa armamentului antiaerian. Articol de Henry Foy (Luxembourg), Eleni Varvitsioti (Atena), Christopher Miller (Kiev) și Barney Jopson (Madrid). (Traducerea - Rador).