Aragazul, pe cale să devină istorie. Gătitul interzis! Statul New York își trimite cetățenii la cantină

Aragazul, pe cale să devină istorie. Gătitul interzis! Statul New York își trimite cetățenii la cantinăSursa foto: Arhiva EVZ

Gătitul sau încălzirea cu ajutorul sistemelor care folosesc gaz metan va fi interzisă la New York, în clădirile noi. O măsură similară este luată în considerare și la nivelul Uniunii Europene. Asociația Medicală Americană a subliniat că gazul metan ars în gospodărie sporește nivelul de poluare și crește riscul de astm la copii.

New York este primul stat american care adoptat o legislaţie ce interzice utilizarea gazului natural pentru încălzire şi gătit în unele clădiri noi. Planul de măsuri este conceput în vederea reducerii emisiilor de carbon, deși este contestat de anumite grupuri grupuri industriale care-l consideră excesiv şi costisitor, după cum relatează Reuters. Atât Adunarea condusă de democraţi, cât şi Senatul au aprobat aceste prevederi.

„Schimbarea modului în care producem şi folosim energia pentru a ne reduce dependenţa de combustibilii fosili va contribui la asigurarea unui mediu mai sănătos pentru noi şi copiii noştri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al statului New York, Carl Heastie.

Legea din New York are prevede că în viitoarele clădiri vor fi introduse doar prize electrice pentru electrocasnice şi utilităţi, începând din 2025. Legea va intra în vigoare pentru clădiri cu mai puţin de şapte etaje începând din 2026. Cerinţele vor intra în vigoare pentru clădirile mai înalte până în 2029, conform New York Times.

Reglementările adoptate nu au în vedere spitalele, infrastructura critică şi unităţi de alimentaţie. De asemenea, clădirile existente în care există astfel de echipamente nu vor fi afectate de legislație.

Gătitul cu gaze are efecte asupra sănătății

Mişcarea de la New York are loc în contextul dezbaterilor, din Statele Unite, cu privire la impactul pe care gazele îl au asupra sănătăţii umane şi a mediului. Astfel, cei care susțin măsura au în vedere măsuri pentru reducerea sau interzicerea aparatelor de gătit care consumă combustibili fosili şi, la scară largă, reducerea consecințelor negative ale gazelor naturale asupra mediului și asupra schimbărilor climatice.

Astfel, mai multe orașe din Statelor Unite au adoptat sau au în vedere politici care interzic sau descurajează utilizarea gazului natural în clădiri noi pentru a răspunde preocupărilor legate de sănătatea publică şi climă. Pe de altă parte, măsurile sunt întâmpinate cu o rezistenţă puternică din partea grupurilor din industria gazelor şi electrocasnice care consideră că preocupările sunt exagerate.

Pe de altă parte, Asociaţia Medicală Americană a subliniat recent că aragazele care folosesc gaz metan sporesc poluarea aerului în gospodărie precum şi riscul de astm şi severitatea acestuia la copii.

Măsura ar putea fi urmată și la nivelul UE

O măsură similară este avută în vedere și la nivelul Uniunii Europene. Oficialii de la Bruxelles iau în calcul să interzică gătitul cu gaz metan fără un sistem de aerisire mecanică, deoarece are efecte dăunătoare asupra sănătății. Avertismentul apare într-un raport al Organizației pentru Cercetări Științifice Aplicate. Potrivit documentului, gătitul la aragaz are drept efect poluarea locuinței cu dioxid de azot (NO2), peste normele impuse de Uniunea Europeană.

Teste de laborator efectuate de TNO indică faptul că aragazul produce monoxid de carbon, particule în suspensie, dar şi alţi poluanți care pot afecta grav sănătatea oamenilor și, în special, pe cea a copiilor.

Doar în ultimul an, numărul copiilor, din statele UE, care prezintă simptome de astm provocate de gătitul cu gaz metan a fost estimat la peste 700.000. Cercetări anterioare au făcut legătura între utilizarea gazului metan şi tulburarea de hiperactivitate şi deficit de atenţie (ADHD) la copiii de vârstă mică, conform raportului citat.

Raportul Organizaţiei pentru Cercetări Ştiinţifice Aplicate (TNO) a fost realizat pentru grupul nonprofit pentru eficienţă energetică CLASP şi Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA).