Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > „Antonescu reprezenta poporul român, voi o aventură!”
„Antonescu reprezenta poporul român, voi o aventură!”

„Antonescu reprezenta poporul român, voi o aventură!”

După atâtea emoţii, dar şi baliverne spuse pe un ton de adevăr istoric – prilejuite de trecerea la cele veşnice ale Regelui Mihai I – câteva lucruri trebuie lămurite în spaţiul public.

Singurul care le-a făcut, dar au fost înecate întrun ocean de lozinci, a fost Ion Cristoiu. Un istoric al clipei căruia îi sunt îndatorat, aşa cum le-am fost şi regretaţilor mei prieteni Mihai Pelin şi Gheorghe Buzatu. A trecut timpul propagandiştilor, acum e timpul istoricilor. Aşa că să-i dăm cuvântul Marelui istoric Gheorghe Buzatu. Cel mai bun specialist în 23 august 1944, lucru necontestat nici măcar de detractorii săi:

„Printre cei prezenţi la Rastenburg la ultima întrevedere Hitler-Antonescu s-a aflat şi generalul Titus Gârbea, şeful în exerciţiu al Misiunii Militare Române pe lângă OKW, şi care, de asemenea, a rezumat convorbirile ori şi-a consemnat impresiile. Generalul a reţinut că, în finalul dialogului, Antonescu a creat un moment tensionat, la care „Hitler, încruntat şi nervos, sare din domeniul militar al discuţiei în domeniul politic, fără legătură. El îi cere lui Antonescu să răspundă dacă va lupta, ca aliat al Reichului, în fruntea Armatei române până la limita extremă. Mareşalul a fost surprins şi indignat de această întrebare fără ocol, care îndepărta perspectiva încheierii războiului. Foarte dezamăgit, Antonescu a răspuns prin nişte întrebări. Iată-le: «Îmi cereţi să mă sinucid împreună cu poporul şi armata mea? Cum este cu putinţă? Cum puteţi crede că aş putea lupta alături de diviziile germane, înarmate aşa de bine, când aţi refuzat mereu sămi acordaţi ajutoarele militare solicitate? Cum credeţi că veţi menţine Frontul de Răsărit o dată cu intrarea Turciei în război [2 august 1944], intrare ce oferă Aliaţilor posibilitatea cuceririi Mării Negre şi a Bulgariei, chiar lângă noi? Cum credeţi că, lipsiţi de apărarea antiaeriană, putem rezista raidurilor aliate? ». Reacţia neaşteptată a lui Antonescu l-a descumpănit pe Hitler; acesta nu se aştepta la atâta vehemenţă şi din această cauză răspunde cu lucruri care nu pot să stea în picioare…”

Potrivit lui Titus Gârbea, rezultatul discuţiilor din 5 august 1944 din „Bârlogul lupilor” a fost nul, dezbaterile având un caracter conflictual. Toţi cei prezenţi erau extenuaţi, astfel că Hitler a suspendat dezbaterile. La ieşire din sala de conferinţe, Antonescu s-a apropiat de generalii Titus Gârbea şi Ion Gheorghe, ministrul nostru în funcţie la Berlin, cărora le-a declarat revoltat: „Auzi, domnule, domnule, domnule… Ăştia sunt gangsteri! Ai văzut, domnule, mi-a pus mâna în gât şi m-a întrebat dacă sunt de acord să mă sinucid cu el, împreună cu armata şi poporul român?!”. Drept urmare, au sporit admiraţia şi încrederea generalului Titus Gârbea în Mareşal: „Ion Antonescu nu avea ideea fermă de a rămâne până la sfârşit alături de Hitler şi nici gândul să rămână împreună cu România, cu armata ei şi cu tot neamul nostru alături de Germania” (…)

Potrivit documentelor de care dispunem, în 1943-1944, Mareşalul Antonescu a cunoscut în profunzime toate pregătirile opoziţiei şi ale Casei Regale vizând retragerea României din Axă şi instaurarea, în condiţii interne şi internaţionale propice, a unui cabinet- Constantin Sănătescu. Deşi, cum s-a menţionat, până în ultimul moment, s-a păstrat ca alternativă, la insistenţele liderilor „istorici”, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, şi varianta unui cabinet Antonescu. Mareşalul, graţie îndeosebi notelor şi „surselor” SSI-ului, în baza rapoartelor Direcţiei Generale a Poliţiei şi ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, a avut cunoştinţă de toate acţiunile, „la zi”, ale adversarilor politici, inclusiv comuniştii.

Motivele pentru care n-a reacţionat pot fi numeroase, dar, în prima ordine, a fost convingerea intimă (nefondată) cum că problemele aflate pe agenda zilei se puteau rezolva numai cu el şi prin el! Ceea ce a constituit, după cum au dovedit- o derulările ulterioare, o eroare de proporţii pentru un şef de guvern şi de stat... Nu a funcţionat, apoi, nici principiul că adversarul politic intern va fi reticent în a acţiona, dată fiind gravitatea situaţiei generale a ţării şi necunoaşterea problemelor. De acest lucru şi-a dat seama mai degrabă inamicul, precum, în septembrie 1944, când delegaţia română fusese convocată la Moscova pentru semnarea Armistiţiului cu Naţiunile Unite, iar Lucreţiu Pătrăşcanu, intrigat, interesându-se la V. M. Molotov de ce URSS nu se arăta la fel de „receptivă” cu trimişii noii puteri de la Bucureşti în raport cu concesiile promise delegaţilor lui Antonescu anterior lui 23 august 1944, a primit din partea demnitarului sovietic acest răspuns, pe cât de sec, pe atât şocant şi de real: „Pentru că Antonescu reprezenta poporul român, iar dv.[reprezentaţi] o aventură!”.

Ca un corolar, câteva rânduri ale lui Gheorghe Barbul, cunoscut colaborator şi biograf al fostului Mareşal: „Primul omagiu adus Mareşalului Antonescu a fost acela al guvernului comunist imediat după împuşcarea lui, la 1 iunie 1946. Rămăşiţele sale pământeşti au fost arse. Cenuşa a fost răspândită pe câmpie, nu departe de Jilava. Din ce motiv? De frică. Celor de la putere le era teamă de un mort. Teamă ca groapa lui să nu devie un loc de pelerinaj.

De-atunci a trecut mai bine de o jumătate de veac. Teama de Antonescu continuă să existe. Mai ales la acei cari şiau clădit cariera politică pe lovitura de la Palat de la 23 august 1944, Dacă Antonescu ar fi repus în istorie la locul care I se cuvine, ce devin ei? Lucian Blaga afirma: «Faptele cari nu pot fi uitate trec în legendă, cele cari se uită cad în seama istoricilor ». Un lucru este însă cert: legenda lui Ion Antonescu există. Ea a pătruns adânc în conştiinţa populaţiei. Or, dacă stăpânirea poate ucide un om, nici o putere pe lume nu este în stare să omoare o legendă” – Gheorghe Barbul.