Antarctica este un tărâm care ascunde multe secrete. Lacurile uriașe de sub gheață fac parte din aceste mistere ale „deșertului alb”. De-a lungul timpului au fost cartografiate peste 600 de lacuri, dintre care 140 sunt active. Acestea din urmă se umplu în mod constant cu apă, apoi se scurg prin râurile de sub ghețari. Unele dintre aceste lacuri au dimensiuni impresionante și adâncimi considerabile. Descoperirea lor reprezintă un capitol fascinant al explorării științifice și geologice.

Cum au fost descoperite lacurile subglaciare din Antarctica

Descoperirea lacurilor subglaciare din Antarctica a fost posibilă datorită progreselor tehnologice în domeniul radarului de penetrare a gheții. Aceste radare au permis cercetătorilor să cartografieze structura de sub gheață cu o precizie fără precedent. Imagistica prin satelit și datele gravimetrice au jucat și ele un rol crucial în identificarea acestor corpuri de apă ascunse.

Primele indicii despre existența lacurilor subglaciare au apărut în anii 1950 și 1960. Atunci oamenii de știință au început să utilizeze radarul pentru a cartografia stratul de gheață al Antarcticii. Observațiile radar au arătat anomalii în structura gheții, sugerând prezența unor corpuri de apă sub gheață. Cercetătorii au formulat ipoteza că aceste anomalii erau cauzate de lacuri subglaciare. La acea vreme nu existau tehnologiile necesare pentru a confirma direct această teorie.

Descoperirea marilor lacuri subglaciare din Antarctica reprezintă una dintre cele mai fascinante realizări științifice ale ultimelor decenii. Pe măsură ce cercetările continuă, aceste lacuri ar putea dezvălui secrete vechi de milioane de ani. Tehnologia modernă, în continua evoluție, ar putea oferi răspunsuri la întrebări fundamentale despre climatul trecut al Pământului și despre limitele vieții.

Vostok, Whillans și Ellsworth, cele mai studiate lacuri subglaciare

Cel mai mare lac subglaciar descoperit este Vostok. El are o suprafață de aproximativ 15.690 km²  și o adâncime de până la 1.000 de metri. În timpul unei expediții sovietice, oamenii de știință au observat pentru prima dată anomalii gravitaționale și topografice în apropierea stației Vostok. Aceste anomalii sugerau prezența unui lac mare sub stratul de gheață. Deși a fost descoperit, dimensiunea și natura sa subglaciară au fost confirmate abia în anii 1990, prin analiza datelor radar colectate de sateliți și aeronave. Lacul se află sub o calotă de gheață de aproape patru kilometri grosime. Izolat de suprafață timp de milioane de ani, el este de un interes științific enorm datorită potențialului său de a găzdui forme de viață extremofile.

Lacul Whillans este al doilea cel mai studiat lac subglaciar din Antarctica. Acesta are o suprafață de aproximativ 60 km² și o adâncime în jur de doi metri. Deși este considerabil mai mic comparativ cu Vostok, el se face remarcat prin faptul că este parte a unui sistem dinamic, care se umple și se golește periodic. Acesta este situat sub calota glaciară din Vestul Antarcticii și a fost subiectul mai multor studii datorită accesibilității sale relative și a dinamismului său hidrologic. El a fost descoperit ca parte a unui studiu coordonat de NASA și Universitatea din California, Santa Cruz, prin utilizarea datelor prin satelit și radarului de penetrare a gheții. Ulterior, în 2013, o echipă de cercetători americani a reușit să acceseze lacul prin foraj, colectând mostre de apă și sedimente.

Lacul Ellsworth este al treilea cel mai cercetat din „deșertul alb”. El are o suprafață de aproximativ 29 km² și o adâncime de până la 150 de metri. Este situate sub ghețarul Ellsworth, în vestul Antarcticii, descoperit de către un grup de oameni de știință britanici, condus de Martin Siegert de la Universitatea din Bristol. Lacul a devenit un subiect de cercetare intensă în anii următori, culminând cu o încercare de foraj în 2012. Forarea a fost oprită din cauza dificultăților tehnice, potrivit Wikipedia.

Importanța lacurilor din Antarctica

Au fost descoperite aproximativ 140 de lacuri subglaciare active în Antarctica, însă nu toate au fost intens studiate. Condițiile extreme și accesul dificil fac ca misiunile de cercetare să fie complicate și costisitoare. Forarea până la aceste lacuri, fără a contamina mediul pur al acestora, necesită tehnologie avansată și echipamente sterile. Protejarea lor este primordială, ele fiind de o importanță extraordinară pentru cercetători din mai multe motive.

În primul rând, ele oferă o fereastră unică în trecutul climatic al planetei. Lacurile subglaciare reprezintă medii extreme și izolate, unde viața microbiană ar putea exista în condiții unice. Studierea acestor ecosisteme poate oferi informații despre adaptarea la condiții extreme și despre originea vieții pe Pământ. Fiind închise de milioane de ani, ele sunt laboratoare naturale ideale pentru studierea evoluției vieții în izolare completă. De asemenea, ele pot găzdui forme de viață necunoscute până acum.

În al doilea rând, cercetătorii sunt interesați de impactul pe care aceste lacuri îl au asupra stratului de gheață din Antarctica. Înțelegerea modului în care lacurile subglaciare interacționează cu stratul de gheață este crucială pentru a prevedea comportamentul ghețarilor și al calotei glaciare în contextul schimbărilor climatice. Descoperirea și monitorizarea lacurilor subglaciare ajută la înțelegerea proceselor de drenaj și a impactului lor asupra stabilității calotei glaciare, potrivit snexplores.org.