Ani de liceu cu Iliescu: Nota 10, nota lui D-zeu. "Preocupări intelectuale": "Capitalul" lui Marx

Ani de liceu cu Iliescu: Nota 10, nota lui D-zeu. "Preocupări intelectuale": "Capitalul" lui Marx

Acum 60 şi ceva de ani, pe vremea când Ion Iliescu nu era preşedinte de stat, ci doar un simplu elev de liceu, Bacalaureatul era mai dificil decât în prezent, nota 10 fiind considerată nota lui Dzeu, iar 8, cea a elevului model. Numărul de elevi care susţineau acest examen era mult mai mic în anii ’50 ai secolului trecut, ei fiind mai implicaţi în procesul de învăţământ, prin "preocupări intelectuale" și dezbateri pe diverse teme, precum "Capitalul" lui Karl Marx, îşi aduce aminte preşedintele de onoare al PSD.

"(Situaţia actuală - n.r.) necesită o analiză mai serioasă, mai profundă. Pe de o parte, este şi efectul diluării, s-a extins foarte mult cuprinderea învăţământului. Eu aparţin de o generaţie când liceenii, absolvenţii, erau probabil 10% dintr-o generaţie. Acum văd că sunt foarte mulţi, ceea ce a dus la diluarea liceelor. Era o selecţie foarte severă după învăţământul primar", a explicat preşedintele de onoare al PSD, referindu-se la perioada când tocea la rândul său băncile liceului. Fostul preşedinte a depănat cu presa cîteva amintiri, arătând că pe vremea sa nu exista Bacalaureat la nivel naţional, ci un examen organizat şi ţinut la nivelul liceului de o comisie formată din cei mai buni profesori.

Din această cauză nota 10, considerată perfecțiunea în materie, se dădea numai în cazuri excepţionale, fiind considerată nota lui D-zeu. "Pe vremea mea, 10 nu se dădea la oricine. Era chiar teoria unora că 10 înseamnă perfecţiunea, iar asta aparţine lui Dumnezeu. 9 e notă la nivel de profesor, care elev ajunge la nivelul profesorului, iar nota 8 era o notă de vârf pentru elev", a mai relatat Iliescu.

La acea vreme elevul care dorea note mari, trebuia să se implice mai mult în actul educaţional, inclusiv la orele de dirigenţie, unde "preocupările intelectuale" luau forma unor dezbateri pe diverse teme, precum “Capitalul lui Karl Marx".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Noi puteam dezbăte, ca elev de liceu, pe teme foarte serioase. Făceam o dezbatere despre <capitalul> lui Marx, ce este ăsta, şi dispute. Unii veneau să minimalizeze, să spună că e o compilaţie din Adam Smith şi aşa mai departe. Puştani de 17 ani ne permiteam să intrăm în discuţii de acest fel sau pe teme de genetică. Era la ordinea zilei", a mai susţinut Ion Iliescu. </capitalul>