Angajări pe bandă rulantă la stat. Cu 14.000 de bugetari mai mult decât în toamna lui 2019

Angajări pe bandă rulantă la stat. Cu 14.000 de bugetari mai mult decât în toamna lui 2019Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

România avea la sfârşitul anului trecut un număr de 1,249 milioane de salariaţi bugetari. Guvernul a angajat numai în ultimele două luni din 2020 aproape 9.000 de persoane, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe.

Angajări pe bandă rulantă la stat. Astfel, la finele lunii octombrie 2020 lucrau la stat 1,240 milioane persoane, iar în noiembrie 1,245 milioane persoane.

Peste 14 mii de noi angajați la buget

Acestea nu au fost singurele angajări realizate de instituţiile statului în cursul anului trecut. În octombrie 2019, ultima lună înainte de alegerile prezidenţiale, numărul de salariaţi bugetari era de 1,235 milioane persoane. Cu aproape 14.000 mai puţin decât în prezent.

Angajări pe bandă rulantă la stat. Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii, cei aproximativ 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă 22% din totalul de 5,62 milioane de salariaţi activi la nivelul întregii economii.

Din numărul total de bugetari de la finele anului trecut, 801.813 erau angajaţi în administraţia publică centrală, din care 595.722 în instituţii finanţate integral din bugetul de stat. Jumătate dintre aceştia, respectiv 289.377 persoane lucrează în învăţământ, în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar 126.481 în Ministerul de Interne.

Ministerul Apărării are 73.805 de angajaţi pe statele de plată, Ministerul de Finanţe 24.677, iar Ministerul Sănătăţii 18.216 de angajaţi.

Pe lângă salariaţii din administraţia centrală, alte 447.811 persoane lucrează în administraţia locală, din care 274.945 în autorităţi executive locale, scrie zf.ro.

Pe o parte se angajază, pe altă parte se vorbește de concedieri

Mii de bugetari se tem că își vor pierde locurile de muncă în curând. Premierul Florin Cîțu a cerut companiilor de stat care sunt pe pierdere să vină cu un plan clar de restructurare, iar asta înseamnă concedieri masive.

Guvernul are în plan restructurarea instituțiilor, așa că mai mulți angajați nu se vor mai regăsi în aparatul de stat. Premierul a dat zilele trecute semnalul concedierilor în administrația locală.

Florin Cîțu spune că toate companiile care sunt pe pierdere vor fi obligate să prezinte planuri concrete de restructurare pentru a mai primi bani de la stat.

Companiile de stat, primării din toată țară, dar și consilii județene, au anunțat deja că vor concedia mai mulți angajați, tocmai pentru a reduce costurile în perioada următoare.

În replică, bugetarii ies în stradă, revoltaţi de decizia Guvernului de a-i concedia și a le îngheţa salariile.

Ne puteți urmări și pe Google News