Social
Andrei Pleşu: Au apărut „specialiști“ în „corectitudine“, un fel de „sfinți“ laici, un „comando“ supărăcios
Ironic sau nu la adresa celor care judecă semenii, uitând să-şi vadă bârna din propriul ochi, marele scriitor Andrei Pleşu, face o descriere a celor care dispreţuiesc pe cei care îndrăznesc să nu se alinieze corectitudinii politice. În cele din urmă devenid o victimă a celor care consideră că: nu este destul să fii pur și simplu politicos și autocritic. Trebuie să fii mai curând lingușitor, ipocrit... Din mătușică grijulie, din campion drăgăstos al „purificării“ sociale, soldatul corectitudinii politice devine hingher, oficiu inchizitorial, expert în „selecția cadrelor“.
"Pînă nu demult, credeam și eu, ca mai toată lumea, că a fi „corect politic“ e o versiune ultimativă a toleranței, un apogeu al blîndeții, o supremă grijă pentru aproapele tău. Înainte de a deschide gura trebuie să te gîndești, de o mie de ori, dacă ce ai de gînd să spui n-ar putea provoca dezastre sufletești, boli psihice, crize fără ieșire. Nu-i spui omului în față lucruri incomode, nu-l tratezi cu furie critică, îi menajezi sensibilitatea, complexele, deprinderile. (...)
Ne aflăm, cu alte cuvinte, într-o situație care duce ideea creștină pînă la o culme a radicalității. În Scriptură, ni se cere să vedem bîrna din ochiul propriu înainte de a vedea paiul din ochiul celuilalt. Corectitudinea politică face un pas mai departe. Din perspectiva ei, a pretinde că celălalt are un pai în ochi echivalează cu a avea, în ochiul propriu, numai bîrne! Nu e destul să fii, pur și simplu, politicos și autocritic. Trebuie să fii mai curînd lingușitor, ipocrit și gata să afișezi un (justificat!) dispreț de sine. Orice opinie trebuie trecută prin focul izbăvitor al convingerii că ești pe cale să greșești, că tocmai ai greșit, că e mai bine să taci.
Nu știam, e drept, că a contrazice un interlocutor care insistă că doi și cu doi fac cinci e un mod vinovat de a-i induce un complex de inferioritate, că a sugera unui bîlbîit că nu e bun de crainic la radio e o specie crudă de discriminare sau că a socoti buzele botoxate drept un eșec al adevăratei feminități e o probă de misogism grobian. N-ai voie nici măcar să spui că, pentru gustul tău, Botoxul nu e o atracție. Nu. Trebuie să-ți placă sau măcar să nu te pronunți. Fiecare face ce vrea cu corpul lui. Te-ai gîndit vreodată ce simte o domniță care și-a expandat buzele pînă spre urechi și nas cînd tu nu „aderi“ la hotărîrea ei și, mai ales, cînd o spui public?
(...)Grav mi se pare, totuși, altceva. Au apărut „specialiști“ în „corectitudine“, un fel de „sfinți“ laici, un „comando“ supărăcios și degrabă penalizator, o „castă“ de deținători ai gîndirii, vorbirii și purtării optime. Nu e bine să cauți, în tabăra lor, exemple ale virtuților pe care le profesează: toleranță, dreptul la părere proprie, libertate de exprimare, răbdare, îngăduință, nediscriminare. Dacă nu respecți „codul“ ești „afurisit“. „Fascist“, „reacționar“, „segregaționist“, „tombateră“, tocmai bun de stigmatizat, ca să nu zicem „de eliminat“, a scris Andrei Pleşu pe pagina sa de socializare.
Recomandările noastre
