ANAF, sub ancheta procurorilor. Angajați trimiși în judecată pentru înșelăciune

ANAF, sub ancheta procurorilor. Angajați trimiși în judecată pentru înșelăciuneSursa foto: Arhiva EVZ

ANAF, instituția care cercetează pe cei ce înșeală statul și refuză să plătească taxe și impozite, a ajuns sub lupa procurorilor, Doi funcționari ai instituției sunt trimiși în judecată pentru că au folosit diplome false ca să promoveze în funcții.

ANAF, instituția care îi vânează pe cei care încearcă să înșele statul și să nu plătească taxele și impozitele datorate, primește o lovitură grea. Doi angajați ai structurii sunt trimiși în judecată pentru înșelăciune. Cei doi au folosit diplome false de studii pentru a promova în funcții de conducere.

Este vorba despre un angajat de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală (ANAF) Alexandria și de un lucrător al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti. Cei doi inspectori au fost anchetați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1. Conform procurorilor, cei doi sunt acuzați de înşelăciune şi uz de fals. Ei au folosit diplome de studii falsificate pentru a promova în funcţii de conducere

Angajatul ANAF de la Teleorman a încercat să se trasfere pe o funcție superioară, folosind o diplomă contrafăcută. Falsul a fost sesizat de angajații serviciului de resurse umane. Aceștia i-au refuzat transferul și l-au dat pe mâna procurorilor.

„La data de 08.07.2022, cu prilejul formulării unei cereri de transfer în funcţia publică de inspector clasa I grad profesional superior din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, inculpatul a încercat să-i inducă în eroare pe funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria,

prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că inculpatul deţine titlul de economist, absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, din cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir Bucureşti, în domeniul Administrării Afacerilor, specializarea Managementul Afacerilor, promoţia 2004,

utilizând drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate, respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă la data de 16 octombrie 2005 de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, şi suplimentul la diploma de licenţă, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, reprezentate de salariul cuvenit funcţiei în care a cerut transferul, fără a se produce o pagubă, întrucât funcţionarii publici din cadrul departamentului de resurse umane au sesizat caracterul fals al înscrisurilor depuse”, informează procurorii Parchetului de e lângă Judecătoria Sectorului 1.

În anul 2022, el a determinat un terţ să depună diploma falsă, la ANAF, în numele său, undeva la finalul lunii septembrie 2022. Funcţionarul este cercetat pentru tentativă la înşelăciune şi instigare la uz de fals.

ANAF primește o lovitură din partea procurorilor

Sursa: arhiva EVZ

ANAF a ajuns sub ancheta procurorilor

În schimb, angajatul ANAF Bucureşti a încasat ilegal 189.536 lei folosindu-se de acte false de studii pentru a promova într-o funcţie de conducere. Drept urmare, a fost deferit justiţiei sub acuzaţiile de înşelăciune în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Conform anchetatorilor, el a folosit diploma falsă, pretinzând că a absolvit facultatea de Economie la ASE, în anul 2001. În baza documentului fals, inspectorul ANAF a obținut câștiguri necuvenite, fiind promovat într-o poziție superioară.

Și acest funcționar a fost dat pe mâna procurilor care l-au anchetat pentru folosirea documentelor falsificate.

„În perioada 03.12.2020 - iunie 2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul i-a indus în eroare pe funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală-Serviciul Coordonare Control Produse Energetice, Direcţia Operaţiuni Vamale Import - Export şi Produse Accizabile, cu prilejul formulării cererii de transfer în funcţia publică de execuţie vacantă de inspector clasa I grad profesional superior din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti,

prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că acesta deţine titlul de economist, absolvent al Facultăţii de Economia şi Gestiunea Producţiei Agricole şi Alimentare, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în profilul Economic, specializarea Economia şi Gestiunea Producţiei Agroalimentare, promoţia 2001, utilizând drept mijloace frauduloase înscrisuri oficiale falsificate,

respectiv diploma de licenţă presupus a fi emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi diploma de licenţă «Duplicat» presupus a fi emis de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste, reprezentând venituri salariale aferente funcţiei în care a cerut transferul, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare totală de 189.536 lei, reprezentând venituri nete încasate necuvenit”, au arătat procurorii care au instrumentat dosarul la ANAF.

Dosarele care îi vizează pe cei doi funcționari care au încercat să înșele statul vor fi instrumentate și judecate de instanțe din cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti