Ana Blandiana, acuzații grele pentru Mircea Dinescu. A scris totul într-o carte
- Dragos Manea
- 2 martie 2021, 11:20
Faimoasa scriitoare Ana Blandiana lansează câteva acuzații fără precedent la adresa lui Mircea Dinescu. Aceasta a scris totul într-o carte.
Ana Blandiana a publicat o carte în care lansează mai multe acuzații la adresa lui Mircea Dinescu. Este vorba despre un volum de amintiri cosmetizate și se numește „Soră lume”. În volum se vorbește despre viața din perioada comunistă.
Jurnaliștii de la Cotidianul susțin că cine nu a trăit în acea perioadă ar putea crede că Ana Blandiana se lupta cu sistemul comunist.
Ei dezvăluie că nu este chiar așa, și că faimoasa scriitoare era o apropiată a comuniștilor.
„Ana Blandiana, ca şi alţi scriitori din epocă, fiind extrem de apropiată de unul dintre liderii PCR, Gogu Rădulescu, şi, în consecinţă, o privilegiată a epocii”, spune Cotidianul.
În noua sa carte există două pagini în care îl atacă extrem de dur pe Mircea Dinescu.
El este cel care, în 22 decembrie 1989, fiind cu domiciliu forţat după apariţia unui interviu în ziarul „Liberation”, în care îl acuzase direct pe Nicolae Ceauşescu, anunţa la Televiziunea Română: „Am învins!”
Ana Blandiana, acuzații extrem de grave la adresa lui Mircea Dinescu
Ana Blandiana povesteşte cum s-a derulat un dejun diplomatic. Totul s-a petrecut în prezenţa ministrului de externe francez Roland Dumas. Au mai participat Doina Cornea şi Ion Caramitru.
Blandiana spune că, la întrebarea ministrului francez „dacă se ştie cine erau tinerii morţi la Intercontinental în zilele Revoluţiei, Mircea Dinescu ar fi răspuns batjocoritor: „Hitlerjungend” („Tineretul lui Hitler”)!
Ceilalți participanți la micul dejun au rămas șocați. Ei i-ar fi cerut explicații lui Mircea Dinescu. În replică, poetul le-a răspuns „că nu trebuie să li se exagereze importanţa, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”!
Mircea Dinescu ar fi continuat „tot mai furios să bagatelizeze morţii şi să-şi bată joc de apărătorii lor”!
Ana Blandiana, însă, nu se limitează la povestirea „întîmplării”, ci, după mai bine de treizeci de ani, ne oferă şi explicaţia sa.
Ea spune că Mircea Dinescu, „eroul din zilele premergătoare revoluţiei nu suporta concurenţa eroilor post mortem. Aceștia îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-şi plătiseră curajul cu viaţa, faptul că, în faţa curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie”!
Prima reacție a lui Mircea Dinescu
„De unde dracu’ a scos tîmpenia asta?, spune Mircea Dinescu în fața acuzațiilor ce îi sunt aduse.
Citește și: Lovitura deceniului pe piața media din România. Celebrul prezentator se mută la Prima TV