În vara anului 1997, l-am însoțit pe Ion Cristoiu la sediul Parchetului General, unde fusese chemat de procuror să dea o declarație într-un dosar penal.

 Mai multe personalități ale vieții publice făcuseră plângeri la Parchet împotriva senatorului CV Tudor, după ce acesta alcătuise și publicase în revista sa „România Mare” ceea ce s-a numit „Lista rușinii”, material plin de calomnii și injurii la adresa nominalizaților. Ion Cristoiu figura pe Listă. La fel și Octavian Paler, cu care ne-am întâlnit în fața ușii procurorului.

Am făcut „anticameră” circa 20-25 de minute, deoarece procurorul era într-o altă anchetă, însă mi s-a părut că minutele s-au scurs incredibil de repede în fața unui dialog între doi oameni de forța lui Paler și Cristoiu. Îmi amintesc de Octavian Paler cum, cu voce domoală, i-a spus celui care a fondat „Evenimentul zilei” că el nu e un om răzbunător, că nu a dat niciodată pe nimeni în judecată, dar că, în cazul lui Vadim nu se mai poate. „Mi-a zis cineva că nu trebuie lăsat Nebunul în pace. Și m-am gândit că acum îi convine jocul ăsta, de nebun ignorat, dar fără medicație, ceea ce face se va transforma în boală. Să fim „medicamentele” lui, mi-am zis, și am decis să mă alătur celor care i-au făcut plângeri”, ne-a spus Octavian Paler.

„Securistul” Cristoiu, executat la TV de Vadim și Moraru

În anul 2008, Corneliu Vadim Tudor a vrut să-i mai tragă un perdaf lui Ion Cristoiu. A făcut-o în public, în emisiunea „Nașul”. Atunci a aruncat pe masa lui Radu Moraru o făcătură de „notă-raport”, pe care amândoi protagoniștii au denumit-o „document de la CNSAS”. Din hârtie reieșea că Ion Cristoiu era „sursa Coroiu” care informa la Secu despre scriitorul Dorin Tudoran. Jurnalistul Radu Moraru, fostul meu coleg de la secția „Monden” a Evenimentului zilei (perioada 1995-1996), n-a catadicsit să-l întrebe pe C.V. Tudor nici măcar de ce documentul acela „oficial” nu poartă un antet de la CNSAS și cum se face că Nota Securității este scrisă la un calculator și nu la o mașină de scris, cum se folosea înainte de 1989?! Nu s-a priceput „Nașul”, dar un telefon putea să-i dea lui Ion Cristoiu, că așa era deontologic. Îl cunoștea bine pentru că era omul care l-a angajat și i-a deschis ușa spre o carieră viitoare. Auzise multe lucruri prin redacție despre trecutul lui Cristoiu, despre jurnaliștii din presa comunistă și „sarcinile pe care li le trasa Partidul”, astfel că putea ușor să-l contracareze pe Vadim Tudor. Din această cauză m-a mirat lipsa lui de reacție la anumite afirmații făcute de CVTudor.

Știam, toți ziariștii din redacția lui Cristoiu, că despre „Coroiu”, alias Cristoiu, am aflat când a fost tipărită „Cartea albă a Securității”. Acolo, „Coroiu” era urmărit și ascultat de Secu; acum devenise „sursă”, pe un petic de hârtie de neluat în seamă. Despre relația „de vecini” cu Virgil Măgureanu ne-a povestit chiar Ion Cristoiu, într-una din ședințele de sumar, prin 1994. Episodul cu inundarea lui Măgureanu (pe vremea lui Ceaușescu) îl știa orice redactor, chiar și Radu.

Moraru și-a cerut scuze, Vadim a plătit despăgubiri

Pentru toate acuzațiile și interpretările, Ion Cristoiu i-a dat în judecată pe Vadim și Moraru. A câștigat la prima instanță abia în 2011, fiindcă CNSAS i-a emis un document oficial în care spunea că nu a fost colaborator al Securității. Apoi, la completul superior, Radu Moraru și-a cerut scuze, Cristoiu l-a iertat, însă Corneliu Vadim Tudor a pierdut procesul fiind pus să plătească despăgubiri.

CNSAS a atașat la adresă mai multe file de arhivă conținând transcrieri de către fosta Securitate a unor convorbiri între Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu, Mihai Ungheanu și alți scriitori despre Ion Cristoiu și poziția sa „contrară intereselor PCR”, ca șef al Suplimentului literar artistic al Scînteii tineretului.

Te „porcăia” și apoi cerea iertare

Corneliu Vadim Tudor a bătătorit o vreme drumul către Parchetul General, pe numele lui fiind depuse mai multe plângeri penale. De tot felul. Cel care umplea cu lături pe oricine îndrăznea să aibă altă părere decât a lui, pe teme sensibile Partidului România Mare, ori doar pentru simplul fapt că relatai o vizită de-a Tribunului în birourile anchetatorilor, dacă doar dădeai știrea că a fost audiat în cutare și cutare caz, gata! În primul număr al revistei, în spatele căreia s-a ascuns cu pseudonime, te împroșca cu noroi din cap, până-n picioare. Calomnia și insulta erau „cuvânt de ordine” al așa-ziselor pamflete. Am pățit-o și eu, ca jurnalist acreditat pe Justiție, când am scris, în ziarul Adevărul, prima știre despre plângerile penale împotriva lui. Omul vedea numai țigani, evrei, amante, conspirații. Întâi am vrut să-l dau în judecată. Apoi am realizat că n-ar fi just să și continui să scriu despre cazul lui, în timp ce eram parte contra lui într-un proces. Am ales să continui să scriu despre cele 13 dosare, câte acumulase. După vreo două luni, când s-a prezentat la încă o audiere, a venit la mine, cu mâna-ntinsă și mi-a zis: „Hai să ne împăcăm, Violeta! Îmi pare rău, mai greșesc și eu! Uite îți dau și un autograf cu dedicație specială!”. Până la urmă i-am strâns mâna fiindcă mi-era deja jenă de cât timp stătea cu ea întinsă. Jenă de vârsta lui. Și pentru că și Dumnezeu iartă! (Violeta Fotache)