Amenzi usturătoare pentru tranzacții în numerar fără justificare. Legea s-a înăsprit

Amenzi usturătoare pentru tranzacții în numerar fără justificare. Legea s-a înăspritEuro. Sursa foto: Pixabay

Amenzi usturătoare pentru tranzacții în numerar fără justificare. Agenția Fiscală din Spania a confirmat înăsprirea controalelor asupra circulației numerarului, impunând sancțiuni ce pot ajunge până la 150.000 de euro pentru persoanele fizice sau companiile care nu pot justifica originea unor sume mari de bani.

Amenzi de până la 150.000 de euro

Orice cetățean care retrage sau depune sume mari trebuie să poată demonstra legal proveniența fondurilor sau scopul utilizării acestora, la solicitarea autorităților fiscale. Băncile sunt obligate să raporteze automat tranzacțiile în numerar egale sau mai mari de 3.000 de euro, însă pot fi generate alerte și pentru sume mai mici, în funcție de frecvența și tiparul operațiunilor.

Plățile în numerar

Plăți. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Băncile au obligația să notifice Agenția Fiscală

Băncile au obligația să notifice Agenția Fiscală toate tranzacțiile ce depășesc 3.000 de euro. Autoritățile fiscale nu stabilesc un prag fix pentru toate situațiile, dar reglementările impun instituțiilor financiare să notifice Agenția Fiscală ori de câte ori o tranzacție atinge sau depășește suma de 3.000 de euro.

Tranzacțiile fragmentate mai multe depuneri sau retrageri de câte 1.000 de euro efectuate în zile apropiate – pot fi considerate suspecte și analizate ca potențiale tentative de evitare a controlului, printr-o metodă cunoscută sub denumirea de „smurfing”.

Euro

Euro. Sursa foto: Pixabay

Cum pot evita contribuabilii amenzile

Pentru a evita amenzile, contribuabilii trebuie să dețină documente care să ateste clar sursa sau utilizarea banilor. Printre actele considerate valide de către Agenția Fiscală se numără facturile legale de vânzare, contractele autentificate la notar, documentele de moștenire sau donație, extrasele bancare care reflectă traseul banilor și declarațiile fiscale anterioare ce includ respectivele sume.

Lipsa justificării poate atrage penalizări de până la 150% din valoarea sumelor nejustificate, dar nu mai mult de 150.000 de euro pentru cele mai grave încălcări.

Experții fiscali le recomandă contribuabililor să păstreze toate chitanțele și documentele aferente tranzacțiilor în numerar, să evite fragmentarea artificială a sumelor și să declare corect toate veniturile, indiferent de forma în care sunt obținute. Pentru sume mari, se recomandă utilizarea metodelor de plată care pot fi ușor urmărite.

Ne puteți urmări și pe Google News