Editura Evenimentul si Capital

AMENZI REVOLTĂTOARE pentru ROMÂNII DE LA BLOC. Cine a putut inventa ANOMALIA URBANĂ A SECOLULUI? Incredibil!

Autor: | | 1 Comentarii | 4028 Vizualizari

Încă o amendă ar putea lua, cu ușurință, banii din buzunarele românilor. Mai exact, în mai multe oraşe din ţară, uscatul rufelor la vedere este strict interzis pentru că hainele puse la uscat strică aspectul localităţii. Aşa că edilii au trimis Poliţia Locală să-i pedepsească pe proprietari. Amenzile încep de la 500 de lei, însă pot ajunge la 1.000.

În Timişoara, uscatul rufelor în balcoanele deschise şi în faţă blocului a fost interzis printr-o hotărâre de consiliu local. În ultimele luni, 6 familii care nu au respectat regula au fost amendate, potrivit B1tv.

TOPUL NOILOR AMENZI DE CIRCULAȚIE. Cum te ARZI LA BUZUNAR dacă încalci CODUL RUTIER, după ce a CRESCUT iar valoarea punctului de amendă. Care sunt cele mai "scumpe" greşeli pe care le poţi face la vola

Edilii au hotărât să-i amendeze şi pe cei care bat covoarele în spatele blocului ori scutură diverse lucruri pe fereastră. “Se acţionează de regulă de către Poliţia Locală, pe baza sesizărilor cetăţenilor. Când cetăţenii fac sesizări, poliţia descinde la faţa locului”, spune primarul Nicolae Robu, citat de dejeanul.ro.

Ai termopane în casă? Autoritățile ȚI-AU PREGĂTIT LOVITURA de grație. Alți bani, altă distracție

Modelul a fost împrumutat şi de alte primarii. În Buzău, de pildă, autorităţile lucrează la un regulament prin care să îi amendeze cu până la 1.000 de lei pe cei care îşi usucă rufele la vedere ori îşi scutură covoarele în spatele blocului.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: amenzi, rufe, uscare



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI