AMENZI OPC uriașe pentru marii RETAILERI din Constanța. “Consumatorul român nu este lada de gunoi a Europei”

AMENZI OPC uriașe pentru marii RETAILERI din Constanța. “Consumatorul român nu este lada de gunoi a Europei”

Mai multe supermarketuri au fost amendate cu sute de mii de lei în urma unor controale efectuate de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, retailerii fiind sancționați pentru practici comerciale incorecte, înșelătoare. Cele mai mari probleme au fost depistate la comercializarea legumelor și fructelor, a produselor lactate și din carne.

Din cele 65 de controale efectuate, la marii retaileri, de comisarii de la Protecția Consumatorilor Constanța, la 41 s-au constatat abateri pentru care s-au aplicat 61 de amenzi în valoare de 321500 și 12 avertismente. Pentru 15 operatori economici s-a dispus măsura încetării practicii comerciale incorecte. “Trebuie găsită o formulă prin care consumatorul român să poată fi protejat, să poată fi informat corect si sa nu mai fie transformat în cobaiul importatorilor de produse și distribuitorilor acestora”, și-a arătat, nemulțumirea, într-o conferință de presă, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu. 

Potrivit șefului OPC Constanța, retailerii nu respectă norme elementar, promovează în general produse ierftine, cu calitate scăzută, promoțiile de la rafturi sunt mincinoase, produse gratis nu există, calitatea legumelor și fructelor este dubioasă, lactatele sunt false. În timp îndelungat, toate pot aduce prejudicii grave sănătății. “Noi, cumva, în arhitectura sufrageriei europene ocupăm locul lăzii de gunoi. Este o poveste, considerăm noi, intenționată și este motivul pentru care noi am aplicat sancțiuni, începând de la 5000 lei până la 20.000 de lei pentru aceste abateri care vizează practica comercială incorectă sau practica comercială înșelătoare”.

Inspectorii OPC trag, astfel, un semnal de alarmă că "nu cumpărăm ceea ce ne imaginăm și etichetarea cu prețul mic ascunde amestecuri care nu asigura necesarul alimentar". Iar sfatul OPC pentru consumatori : “Să citească eticheta, să caute informații, să cumpere produse care, chiar dacă sunt mai scumpe, consumate in cantități mai mici sunt mai sănătoase. Incercăm în felul acesta să trezim consumatorul român și să îl învățăm că nu este obligat să fie lada de gunoi a Europei”. O altă soluție ar fi încurajarea comerțului cu produse autohtone. Șeful OPC Constanța, Horia Constantinescu,susține că autoritățile constănțene intenționează să deschidă, anul viitor, depozite cu marfă românească. 

Ne puteți urmări și pe Google News