Amenințare nemaivăzută a Iranului: eliminarea regimului israelian ne este la îndemână

Amenințare nemaivăzută a Iranului: eliminarea regimului israelian ne este la îndemână

Declarația a fost făcută de șeful Gardienilor Revoluției, generalul Hossein Salami

În octombrie 2005, președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a susținut un discurs șocant. El a fost acuzat că a cerut „ștergerea Israelului de pe hartă”, într-un moment în care Teheran tocmai anunțase reluarea activităților de îmbogățire a uraniului.

Ulterior, ministrul iranian de Externe, Manouchehr Mottaki, a încercat în zadar să corecteze situația, în timpul unei vizite la Parlamentul European. „Nimeni nu poate elimina o țară dintr-o hartă. În Europa există o neînțelegere cu privire la ceea ce a anunțat președintele nostru. El (președintele Ahmadinejad) vorbește despre regim, pentru că nu recunoaștem legal acest regim ”, a explicat el, citat de Opex 360.

Doar că fostul președinte Ahmadinejad nu a făcut niciodată un astfel de apel. Specialiștii din Orientul Mijlociu care au examinat discursul în cauză au găsit o eroare de traducere din limba farsi în limba engleză.

Ceea ce a admis, în 2012, și Dan Meridor, ministrul israelian al informațiilor și energiei atomice. Dar acest lucru nu a provocat reacții internaționale. Oricum, liderii iranieni menționează rar dorința lor de a vedea ca Israel să dispară. Desigur, discursul oficial vorbește despre dispariția statului evreu, dar din cauza „aroganței” sale și a nu în urma unui atac iranian.

Mai precis, ei apelează în special la lupta împotriva „sionismului”, așa cum a făcut Hassan Rohani, succesorul lui Ahmadinejad, în aprilie „Respingeți sionismul, care a fost angajat în săvârșirea infracțiunilor în regiune de 70 de ani și să redăm națiunii Palestinei drepturile sale istorice ajutându-ne unul pe celălalt și acționând în fraternitate.

Cu toate acestea, declarațiile pe care tocmai le-a făcut generalul Hossein Salami (foto) , liderul Corpului Gărzilor Revoluționare, sunt lipsite de ambiguitate. Mai ales că au fost preluate de agențiile de știri iraniene, precum Irna, Tasnim, Fars sau MehrNews.

În prima fază a Revoluției Islamice, „am reușit să atingem capacitatea de a distruge regimul sionist”, iar în a doua (fază) „acest regim sinistru trebuie eliminat de pe hartă. Și acesta nu mai este un ideal sau un vis, ci un obiectiv la îndemână ", a spus generalul Salami.

Cu ocazia aniversării a 40 de ani a Republicii Islamice Iran, în februarie, liderul suprem iranian ayatollahul Khamenei, a explicat că revoluția islamică a intrat acum în a doua sa fază, cea a „marelui jihad proiectat să clădească marele Iran islamic ", potrivit al-Manar, canalul de televiziune libanez al Hezbollah-ului libanez.

Ne puteți urmări și pe Google News