Incident diplomatic la Caracas. Ambasadoarea UE va părăsi Venezuela marți

Incident diplomatic la Caracas. Ambasadoarea UE va părăsi Venezuela marți

Ambasadoarea UE va părăsi Venezuela în cursul zilei de marți, după ce regimul condus de Nicolas Maduro a decis să o expulzeze ca răspuns la sancțiunile dictate de la Bruxelles.

Ambasadoarea UE va părăsi Venezuela marți. Ambasadorul Uniunii Europene în Venezuela, Isabel Brilhante Pedrosa (foto), va părăsi țara marți. Ea a fost declarată „persona non grata” de guvernul condus de preşedintelui Nicolas Maduro. În aceste condiții, ambasadoarea este obligată să părăsească Venezuela, așa cum a informat o sursă diplomatică europeană, citată de AFP.

Isabel Brilhante Pedrosa se afla în post în capitala Venezuelei din 2017. La 29 iunie 2020, după o serie precedentă de sancţiuni europene, Nicolas Maduro o expulzase. La fel ca și acum i-a acordat 72 de ore pentru a părăsi ţara. Cu toate acestea, la expirarea termenului, guvernul a dat înapoi, cerând în schimb „gesturi” din partea UE.

Miercuri, autorităţile de la Caracas au decis să o expulzeze pe Isabel Brilhante Pedrosa. Măsura a fost adoptată ca represalii la o nouă serie de sancţiuni decretate de Uniunea Europeană împotriva a 19 responsabili şi înalţi funcţionari ai guvernului.

Ambasadoarea UE va părăsi Venezuela

Diplomata de naţionalitate portugheză a primit un termen de 72 de ore pentru a părăsi ţara.

Chiar și așa, ambasadoarea va părăsi definitiv Venezuela abia marţi. Amânarea a fost decisă din motive de natură logistică, dat fiind disponibilitatea zborurilor de la Caracas, a indicat sursa.

În replică la decizia autorităților din Venezuela, care au decis expulzarea ambasadoarei, Uniunea Europeană a răspuns cu o măsură similară. Oficialii de la Bruxelles au declarat-o „persona non grata” pe ambasadoarea Venezuelei pe lângă UE. Este vorba despre Claudia Salerno Caldera.

UE a rupt relațiile diplomatice cu Venezuela

Relațiile diplomatice dintre Uniunea Europeană și Venezuela s-au răcit după ce un număr de 55 responsabili şi înalţi funcţionari ai guvernului venezuelean au fost sancţionaţi de UE. Acestora li s-au interziscălătoriile și le-au fost înghețate activele deținute pe teritoriul Uniunii.

Venezuela este zguduită de o profundă criză politică de mai mulți ani. Țara se confruntată cu cea mai gravă criză economică din istoria sa recentă. Din 2017 a devenit prima ţară din America Latină sancţionată de UE.

De trei ani, Statele Unite au mărit, de asemenea, presiunea diplomatică şi sancţiunile economice. Guvernele americane încearcă să-l înlăture de la putere Nicolas Maduro. Statele Unite consideră că realegerea acestuia, în 2018, a fost frauduloasă.