Alida Moise, medicul vindecat de COVID-19, interviu tulburător. „Că trăiești, că mori, o faci de unul singur”
- Dan Coravu
- 16 mai 2020, 22:41
Alida Moise, șefa secției ATI de la Spitalul Gerota, s-a vindecat de Covid-19, după ce a stat mai bine de o săptămână pe suport respirator.
Acum, dr. Alida Moise dezvăluie detalii tulburătoare legate de iadul prin care a trecut.
„Mă simt jenată de importanța pe care mi-a dat-o presa. Sunt unul dintre bolnavi. Nu sunt recuperată în totalitate în comparație cu ce eram înainte de boală. Sunt undeva la 80% recuperată. Mă bucur că sunt acasă, cu familia mea(..)
Ar trebui să ne temem de Covid-19. Evident că nu am agreat teoriile conspirației, fiind medic. Recunosc că familia mea, trăind în Buzău, unde au fost puține cazuri, a fost puțin sceptică de gravitatea acestei boli. Când m-am infectat, și-au schimbat părerea. Trebuie luată în serios, pentru că e o boală încă necunoscută, pentru care n-avem un tratament, un vaccin. Chiar dacă măsurile par greu de suportat gândiți-vă ca prin asta trec și bolnavii. Pacienții nu își pot vedea familiile!”, a declarat dr. Alida Moise la Antena3.
„Nici preotul nu poate să vină!”
„Din păcate, că trăiești, că mori, o faci de unul singur. Absolut nimeni nu vine la tine. Cele mai negre zile au fost cele premergătoare intubației. Am fost absolut singură! Nici preotul nu poate să vină! Poate că aș fi vrut și eu unul(....) dacă ne gândim la singurătatea bolnavului, poate e mai ușor de suportat distanțarea socială.
Înainte să plec, mi-am făcut o radiografie pulmonară. M-am gândit că voi face o complicație. Nu am comorbidițăți, dar sunt ceva mai grăsuță. Am zis ok, aleg să merg la Balș, dar nu am crezut că va fi atât de rău. În clipa transferului la terapie, am realizat ce se întâmplă cu mine(...) Eram atât de epuizată, respiram foarte greu. Simți niște dureri cu caracter de înțepătură teribile, când respiri. Ai senzația că se rupe ceva în torace.
Mai repede îți dorești să fii intubat, sedat, că nu mai știi, nu mai realizezi durerea. M-am gândit la același lucru: următoarea respirație nu mai e posibilă. Mă rugam, mă gândeam la familia mea. Nicio clipă nu m-am gândit că o să mor și că nu o să îmi mai văd rudele.
După ce m-am trezit, m-am gândit la pacienți. Când am văzut sutele de mesaje...nu am crezut că atâția pacienți o să-și aducă aminte de mine. A fost, pe de o barte, bucuria că s-au gândit la mine, că s-a rugat pentru mine, și, pe de altă parte, că îmi recăpătam funcțiile. Din punct de vedere intelectual, nu sunt foarte afectată”, a spus dr. Alida Moise