Alex Santiago, finul lui Adi Mutu, acuzații către ofițerii BCCO. Se consideră victimă

Alex Santiago, finul lui Adi Mutu, acuzații către ofițerii BCCO. Se consideră victimă Sursa foto Facebook

Finul lui Alex Mutu este implicat într-un scandal de proporții. Alex Santiago este acuzat de trafic de droguri în formă continuată. În plină anchetă, acesta a lansat acuzații grave către ofițerii BCCO. În acest sens, interlopul cunoscut după pseudonimul Alex „Copil Bătrân”, a depus o plângere la DNA.

Alex Santiago, probleme mari cu legea

Alexandru Mihăilescu, după numele său real, ar fi apropiat al lui Adi Mutu. Acesta a depus o plângerea Direcția Națională Anticorupție (DNA), menționând că probele din dosarul său ar fi măsluite. În plus, acesta a lansat acuzații la adresa polițiștilor de la

Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO)Pitești, arată Gândul.

Alex Santiago s-a arătat nemulțumit vizavi de modul în care s-a desfășurat ancheta. De altfel, acesta îi acuză pe ofițerii BCCO de „abuz în serviciu”.

Adi Mutu

Adi Mutu. Sursa foto Youtube

Alex „Copil Bătrân”, apropiat al lui Adi Mutu

În urma anchetei, finul fostului internațional ajuns în arest preventiv și ulterior a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. De altfel, numele său ar fi legat și de alte dosare, în care este amintită aceeași infracțiune.

Acuzațiile lui Alex Santiago sunt îndreptate spre trei ofițeri judiciari.

În plângerea înaintată, Alexandru Mihăilescu menționează infracțiunea de care a fost acuzat, precum și faptul că dosarul său se află pe rolul Tribunalului Argeș.

Conform declarației sale, pe parcursul anchetei ar fi fost introduși doi ofițeri ai BCCO Pitești, care să se ocupe de monitorizarea sa. De altfel, cei doi ar fi fost îndrumați de un al treilea ofițer .

Alex Santiago, război cu ofițerii de la FILAJ

„Rolul acestora era de a documenta fapta de trafic de droguri imputată mie, folosind în acest scop și un colaborator cu identitate protejată denumit (…), colaborator pe care eu îl cunosc personal, știind că se numește (…), întrucât în 2019 am fost în arest preventiv împreună cu acesta”, se menționează în plângerea înaintată de acesta.

De asemenea, finul lui Adi Mutu a precizat că ofițerii de la filaj l-au îndrumat pe colaboratorul lor să îl monitorizeze. Totodată, acesta le-ar fi prezentat ofițerilor droguri, cu mențiunea că ar fi fost procurate de la el.

„În cadrul activității de documentare a infracțiunii care mi se reține în sarcină, aceștia (n.red. – ofițerii) au montat tehnică de supraveghere asupra colaboratorului cu identitate atribuită și ar fi trebuit să monitorizeze activitatea de cumpărare de droguri. În realitate, cu încălcarea dispozițiilor legale și a tehnicii de lucru impusă în asemenea situații, aceștia l-au lăsat nesupravegheat pe colaborator, care s-a prezentat în două rânduri în fața lor cu anumite cantități de droguri susținând că au fost cumpărate de la mine”, mai spune acesta.