Alertă. Vulcanul Cumbre Vieja face noi ravagii. Aeroportul din La Palma a fost închis

Alertă. Vulcanul Cumbre Vieja face noi ravagii. Aeroportul din La Palma a fost închis

Din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului Cumbre Vieja, aeroportul de pe insula spaniolă La Palma a fost din nou închis joi dimineaţă. Erupția durează de două săptămâni şi jumătate iar prognoza nu este una încurajatoare.

Aeroportul nu mai este operaţional în acest moment", a indicat o purtătoare de cuvânt a Aena, adăugând că trebuie "curăţată cenuşa" care se acumulează pe piste pentru ca aeroportul să poată fi redeschis.

Erupția vulcanului „poate să dureze mult”

Închiderea, a doua de la erupţia vulcanului, pe 19 septembrie,"poate să nu dureze mult", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Încă din noaptea de miercuri spre joi, compania aeriană Binter a avertizat că îşi anulează zborurile.

„Mâine, 7 octombrie, toate zborurile noastre pentru La Palma sunt anulate. Această suspendare va dura până când condiţiile se vor îmbunătăţi şi vom putea zbura în siguranţă", a postat miercuri seara pe Twitter compania aeriană.

Un anunţ similar a fost făcut şi de competitorul său, Canaryfly, care a indicat pe aceeaşi reţea de socializare: "Informaţii importante: suspendăm din nou temporar toate zborurile noastre către şi dinspre La Palma", scrie Agerpres.

Întrerupte pentru scurt timp pe 25 septembrie din cauza deteriorării condiţiilor de siguranţă, legăturile aeriene cu insula se reluaseră treptat.

Peste 6.000 de persoane au fost evacuate

Erupţia vulcanului Cumbre Vieja, care nu s-a soldat până în prezent cu morţi sau răniţi, a dus la evacuarea a peste 6.000 de persoane şi a provocat pagube enorme pe această mică insulă de 85.000 de locuitori.

Miercuri, deasupra conului vulcanului care a erupt în Insulele Canare a fost observată o ciudată formațiune noroasă care a stârnit fascinație pe internet, atât în rândul publicului larg, cât și a meteorologilor.

Deasupra conului vulcanului care a erupt în Insulele Canare, a fost observată o ciudată formațiune noroasă care a stârnit fascinație pe internet, atât în rândul publicului larg, cât și a meteorologilor.

Norii, în cercuri concentrice, seamănă cu undele care apar pe suprafața unui lac atunci când aruncăm o piatră.

Vulcanul Cumbre Vieja din sudul insulei La Palma a erupt pe 19 septembrie, pentru prima dată în 50 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News