Alertă mondială. Ne paște o criză de proporții

Alertă mondială. Ne paște o criză de proporții

Criza alimentară generată de pandemie a lovit crunt fermierii de peste Ocean. Cantități imense de lapte sunt aruncate pe apa sâmbetei.

Producătorii de lapte au luat o decizie neașteptată în SUA. Din cauză că nu mai au unde să vândă marfa după ce restaurantele, școlile și instituțiie s-au închis, ei aruncă laptele pe câmp. Lanțurile de aprovizionare cu lapte se confruntă cu o serie de blocaje.

Fermierii de peste Ocean au decis să boicoteze marile lanțuri alimentare. Astfel, cantități uriașe de lapte ajung să fie împrăștiate în fiecare zi pe câmpurile agricole sau, în loc să ajungă în cisterne, sunt aruncate direct la canal.

Transportul dificil îngreunează și mai mult criza laptelui

Închiderea la scară largă a restaurantelor și școlilor a forțat o schimbare a furnizării de lactate pentru magazinele alimentare și lanțurile de retail alimentar creând un coșmar din punct de vedere logistic și al ambalării pentru fabricile care procesează lapte, unt și brânză. Companiile de transport racolează foarte greu șoferi, căci unii au încetat lucrul de teama infecției cu coronavirsului. În plus, sunt restaurante care refuză recepția mărfii aduse de camioane, arată Reuters. Vânzările către marile lanțuri alimentare au scăzut, inclusiv la nivel global, dar SUA au o problemă majoră.

Afacerea produselor lactate a fost afectată mai grav și mai devreme decât alte mărfuri agricole, deoarece produsele sunt foarte perisabile. În aceste condiții, fermierii americani sunt forțați să arunce laptele. Jason Leedle, membru al cooperativei Dairy Farmers of America (DFA), cea mai mare din SUA, a aruncat zilnic peste 17.700 de litri de lapte de la cele 480 de vaci ale sale, de la începutul săptămânii trecute.

DFA, care are 7.500 de membri, a declarat pentru Reuters, citat de agrointel.ro, că a cerut și altor fermieri din cooperativă să facă la fel, dar nu a specificat numărul acestora. Pe de altă parte, în comunitățile rurale, micii retaileri alimentari precum brutăriile încep să facă stocuri pentru produsele care se epuizează rapid din rafturi.

Sursa: Reuters

Ne puteți urmări și pe Google News