Poliția din Viena este în gardă, după ce o alertă de atac terorist a fost anunțată în capitala Austriei. Oamenii legii au transmis că țintele atacatorilor ar fi mai multe biserici aflate în acest oraș.
Poliția din Capitala Austriei a transmis, printr-o postare pe Twitter, că este în vigoare o alertă de atac terorist în Viena. Oamenii legii au transmis că dețin informații în legătură cu pregătirea „unui atac terorist cu motivație islamică. Ca măsură de precauție, punctele nevralgice de interes au fost plasate sub protecție sporită de forțele polițienești uzuale și speciale”.
În aceeași postare se mai precizează că nu poate fi estimată perioada în care vor fi valabile aceste măsuri de precauție. În cazul în care va apărea un pericol iminent într-o locație din Viena, poliția va emite un avertisment. Într-un alt mesaj, postat pe aceeași platformă, oamenii legii au menționat că există „amenințări neobișnuite” care vizează biserici.
Numeroase grupuri de polițiști cu echipamente speciale se află în captala Austriei. Cetățenii au fost rugați să nu distribuie pe rețelele sociale imagini cu operațiunile poliției pentru că potențialii atacatori ar putea să se folosească de ele. În plus, populația a fost îndemnată să nu răspândească zvonuri despre această alertă.
Austria a fost lovită de un atac terorist revendicat de Statul Islamic
Viena a fost scena unui atac terorist comis de o singură persoană, în urmă cu aproape trei ani, 2 noiembrie 2020. Incidentul s-a soldat cu cinci morți și mai mulți răniți. Printre persoanele decedate se numără și atacatorul, care era un bărbat cu dublă cetățenie, austriacă și nord-macedoneană. Acesta a deschis focul în locații aflate în apropriere de Seitenstettengasse, o stradă aglomerată din centrul orașului. În aceeași zonă a orașului se afla și o sinagogă, dar și Opera de Stat din Viena.
Atacatorul a fost ucis de poliție, care avea asupra lui un automat Kalașnikov, un pistol, o macetă și o centură explozibilă falsă. El a încercat să se alăture grupării jihadiste Stat Islamic, ISIS, în 2019, dar a fost oprit de autoritățile din Siria. Polițiștii sirieni l-au arestat, dar a fost eliberat după câteva luni de închisoare. ISISI a revendiat atacul terorist din 2020.