Afaceristul Mohammad Murad, mesaj pentru Guvernul Ciucă: „În Constanţa, mafia imobiliară este condusă de procurori”

Afaceristul Mohammad Murad, mesaj pentru Guvernul Ciucă: „În Constanţa, mafia imobiliară este condusă de procurori”Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Mohammad Murad s-a adresat premierului țării Nicolae Ciucă, cerându-i să intervină printr-o ordonanță de Guvern, astfel încât investițiile imobiliare din sudul litoralului românesc să nu mai fie continuate, asta pentru că altfel staţiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Venus vor avea și mai mult de suferit.

Mohammad Murad, fostul președinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc și investitor pe litoralul românesc, a solicitat premierului României să intervină pentru a opri transformarea staţiunilor turistice în cartiere de oraş.

Mohammad Murad cere măsuri de la premierul Nicolae Ciucă

„Domnule prim-ministru, vă rugăm din suflet, greşeala din Mamaia să nu se repete în sud. Vrem să interveniţi să daţi ordonanţă să nu se mai facă construcţii ca în Mamaia. O să stricaţi şi staţiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Venus. Fac apel. Faceţi ceva.

Daţi ordonanţă, opriţi toate proiectele pentru că vor fi cartiere ca în Mamaia. Cea mai căutată staţiune de pe litoral este Olimpul, unde am făcut investiţie majoră. Şi alţii au făcut. Dorim să rămână staţiune turistică, nu cartier de oraş. Vă rog, învăţaţi din greşelile altora. Interveniţi. Domnul ministru al Turismului, faceţi ceva, nu staţi ascuns, ieşiţi şi spuneţi gata cu construcţiile haotice, fără parcări, fără urbanism, fără sistematizare. Nu e normal”, a spus Mohammad Murad.

Mohammad Murad, intimidat de procurorii din Constanța

Afaceristul acuză că procurorii sunt cei care conduc afacerile ilicite din județul Constanța, astfel că Mohammad Murad se adresează inclusiv ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe care îl întreabă cum de nu sesizează abuzurile crase comise de subalternii săi.

„Eu ştiu că mafia imobiliară este foarte puternică, condusă de procurori în Constanţa. Cei care conduc mafia imobiliară în Constanţa sunt procurorii. Cine a permis acest lucru procurorilor? Eu am fost sunat de patru ori de un procuror ca să-mi dau acordul pentru o construcţie lângă mine. Cum se permite aşa? Îl întreb pe ministrul Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, cum permiteţi procurorilor să sune pe un om de afaceri ca să dea aviz contra interesului lui că altfel îţi face dosar.

Aştept să îmi facă dosare, domnul procuror. Vă rog să-mi faceţi dosare că văd că numai aşa se lucrează în Constanţa. Constanţa este total atipică. Cele mai multe dosare şi şantaje care se întâmplă în România sunt în Constanţa. Jumătate din ceea ce se întâmplă în România este doar în Constanţa. Cine conduce mafia din Constanţa? Toţi constănţenii ştiu cine conduce mafia”, a mai transmis omul de afaceri Mohammad Murad, pe Facebook.