Aeroporturi depasite de numarul de pasageri

In timp ce calatorii se calca in picioare vara sau de Sarbatori, investitiile sunt programate pentru 2010.

Numarul de pasageri care au plecat sau au aterizat pe aeroporturile din Bucuresti a ajuns anul trecut la peste 5,5 milioane de pasageri, foarte aproape de capacitatea maxima a acestora. Potrivit oficialilor celor doua aeroporturi, in acest moment numarul maxim de pasageri care pot folosi intr-un an Aeroportul „Henri Coanda” (Otopeni) si Aeroportul „Aurel Vlaicu” (Baneasa), este de 6 milioane, cifra ce va fi lejer depasita in 2008.

Autoritatile si-au programat ceva investitii de modernizare sau extindere pentru anii urmatori, insa abia din 2010 acestea s-ar putea concentra pe largirea capacitatii celor doua aeroporturi. „Principalele lucrari derulate pana in prezent pe Aeroportul Otopeni, in valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, constau in: amenajarea Terminalului Sosiri Internationale si Terminalului Plecari-Sosiri Interne, Centrul logistic, extinderea zonei de control bagaje, extinderea suprafetelor de miscare, parcare supraetajata, drumuri interioare si altele”, sustin oficialii aeroportului. Acestia au precizat ca, „din punct de vedere al asigurarii capacitatii, lucrarile sunt finalizate”.

Planuri nesigure

Lucrarile de pe Aeroportul Baneasa, terminate in cea mai mare parte anul trecut, aproape ca au marit cu 50% capacitatea acestuia, insa problema ramane la Otopeni. „Dupa anul 2010, in functie de evolutia traficului, urmeaza sa fie lansat Programul Strategic de Dezvoltare a Aeroportul International „Henri Coanda” - Bucuresti, un proiect in valoare de 500.000.000 de euro si care include un nou terminal, platforma multimodala, parc industrial”, sustin directorii de dezvoltare ai aeroportului. In prezent, pe Otopeni zboara peste 20 de companii mari clasice si un operator low cost. Oficialii Ministerului Transporturilor au recunoscut ca incidentele din preajma Sarbatorilor de Iarna, cand pasagerii s-au calcat in picioare la controlul bagajelor, iar unele curse au avut intarzieri de zeci de ore, s-au produs si din cauza capacitatii „la fix” a celor doua aeroporturi.

LE AVEAM PE TOATE!

Business Center, obiectiv pentru 2008

75 de milioane de euro ar trebui sa fie folositi in acest an de reprezentantii Aeroportului Otopeni pentru separarea fluxurilor de calatori, conditie obligatorie pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Odata cu realizarea acestui obiectiv, planurile conducerii sunt extinderea Aerogarii de Plecari si Sosiri Internationale si crearea unui Business Center.

Aceste investitii nu vor atrage insa si cresterea semnificativa a capacitatii aeroportului, ci doar o mai buna operativitate. Separarea fluxurilor in functie de destinatie - Schengen, non-Schengen -, va aduce o mai buna inregistrare a pasagerilor si a bagajelor, sustin reprezentantii Aeroportului Otopeni. O alta problema ce ar putea fi rezolvata este achizitionarea unor burdufuri de imbarcare-debarcare. Acestea ar putea usura accesul pasagerilor in avioane si incarcarea bagajelor, deci ar putea duce la un interval mai mic de procesare. Acelasi lucru s-ar putea intampla si pe Baneasa, insa conducerea aeroportului nu are inca trasate directii clare privind achizitiile din urmatorii ani. 

OPTIUNE

Taxele de aeroport cantaresc greu

Banii folositi pentru modernizarea celor doua aeroporturi vin, in principal, de la bugetul de stat si din credite externe. O buna parte din suma poate fi insa acoperita din taxele mari de aeroport platite de companiile aeriene si, implicit, de pasageri. Taxele pe Otopeni pot ajunge la 100 de euro pentru fiecare calator, in timp ce pe Baneasa acestea sunt aproape la jumatate. Companiile aeriene vor fi obligate din acest an sa afiseze preturile biletelor incluzand taxele de aeroport. Din aceste motive, companiile low cost care ofera bilete la preturi de 20-30 de euro fara taxe, aleg sa zboare pe Baneasa, unde taxele sunt la jumatate.

Ne puteți urmări și pe Google News