Adrian Streinu Cercel, sfat de supraviețuire pentru tineri: Nu vă vizitați bunicii!
- Antonia Hendrik
- 15 martie 2020, 06:40
Doctorul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, i-a sfătuit pe tineri să nu îşi viziteze bunicii sau părinţii în această perioadă.
Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, a dat câteva sfaturi în ceea ce privește pandemia cu noul coronavirus adresându-se în special tinerilor.
Streiunu Cercel i-a sfătuit pe tineri să nu își mai viziteze bunicii timp de două luni. Declarația a fost făcută în contextul în care mulți dintre ei pot fi purtători de COVID-19, dar să fie asimptomatici.
Într-o intervenție la Antena 3, medicul Streiunu Cercel i-a sfătuit pe tineri să nu își mai viziteze bunicii în această perioadă. Declarația a fost făcută în contextul în care mulți tineri pot fi purtători de COVID-19, dar să fie asimptomatici şi i-ar putea pune în pericol pe bunici dar şi pe părinţi.
„În special tinerii să renunțe pentru următoarele 2-3 luni să se ducă la bunici sau la persoanele în vârstă”, a precizat Adrian Streinu Cercel, explicând că cele mai expuse persoane la COVID-19 sunt persoanele vârstnice.
Italia are cea mai vârstnică populaţie a Europei. Italia are peste 14 milioane de persoane peste vârsta de 65 de ani, adică 22% din populaţie. Este țara cu cei mai mulți oameni afectați de coronavirus.
În SUA, vârsta medie este de 38,3 ani. Pandemia va fi mai ușor de controlat.
Conform Centrului Chinez de Control și Prevenire a Bolilor, persoanele de 80 de ani și mai în vârstă au un risc de 14,8% de a muri dacă dezvoltă covid-19.