Adio, centrale de apartament! Cu ce vor fi înlocuite? Se interzic total
- Catalin Pena
- 20 ianuarie 2022, 19:28
Antreprenorul Iuliean Horneţ are soluția pentru înlocuirea centralelor de apartament pe gaze cu unele ecologice și care produc căldură și apă caldă mai ieftin.
Iuliean Horneţ produce, la societatea sa din București, centrale pe bază de peleți.
El a realizat un asemenea proiect în Buzău.
„Avem la Buzău trei centrale, un punct termic de cartier. Au cinci blocuri, 460 de garsoniere, s-au mai făcut apartamente dintre ele și au rămas vreo 400 în total și cam 1.000 de locuitori.
Centralele funcționează pe peleți categoria B2, adică peleți din resturi, după ce decojești copacul, tot ce rămâne, faci o categorie inferioară de peleți.
Noi nu trebuie să tăiem niciun copac, noi trebuie să facem din toate resturile, sunt buruieni, ne lasă Dumnezeu terenurile necultivate, ne dă câte 7-8 tone, fără să facem altceva decât să cosim”, a spus Iuliean Horneț la DC News.
Jumătate de preț
În emisiune a intervenit și Constantin Toma, primarul din Buzău, care a vorbit de prețurile proiectului Horneț.
„Prețul s-a redus la jumătate. Era mult mai mic, față de gaz vorbesc, pentru că s-a întâmplat și aici o nebunie, s-a creat o criză de peleți acum, pur și simplu nu mai găsești nici în supermarketuri și a trebuit să intervin personal să găsim peleți ca să putem funcționa cu centrala montată de domnul Horneț la Buzău pentru 411 apartamente, o stație pilot dacă vreți, ca să verificăm încrederea și ca să vedem dacă putem extinde acest sistem.
Practic acest sistem a fost confirmat în două ierni. Nu poluează și, într-adevăr, tehnologia este foarte bună și ar merita făcută.
Este o opțiune și în București
Mă uit acum în acest ordin nr. 146 din 29 decembrie 2021, e vorba despre Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ei vorbesc de pompe de căldură, de tot felul de alte chestii.
Deci, încălzirea cu peleți este o opțiune, zic eu, și în București.
Se pot transforma acele punte termice, să nu mai alimenteze de la CET-urile alea imense și să se meargă pe zone pentru că mai e un avantaj colosal aici, nu mai trebuie să înlocuiești acele rețele de mii de kilometri.
Sunt 564.000 de apartamente, Dumnezeule, păi să înlocuiești atâtea conducte, fizic, logistic nu e posibil în 20-40 de ani.(...) orice uscături pot fi transformate în peleți și sunt convins că dacă cererea va fi mare vor apărea multe fabrici de peleți în România”, a declarat Constantin Toma.