Adevărata faţă a oamenilor de fotbal din Liga I. Gigi şi "Vamă" se dau în gât şi se jură pe copii

Adevărata faţă a oamenilor de fotbal din Liga I. Gigi şi "Vamă" se dau în gât şi se jură pe copii

Gigi Becali, patronul-antrenor al echipei de fotbal Steaua, a intrat în război cu toată lumea. Declaraţiile patronului celei mai galonate echipe din istoria fotbalului românesc nu mai miră însă pe nimeni.

După ce a spus despre meciul Vaslui - Astra că a fost blat, Gigi Becali a dezvăluit că un oficial al Astrei i-a propus în trecut un aranjament la un meci Rapid - Steaua.

Gigi spune că Dinu Gheorghe, alias "Vamă", fostul preşedinte de la Rapid, acum la Astra Ploieşti, i-a făcut o "propunere indecentă"!

"Dinu Gheorghe mi-a propus să fac aranjament cu Rui Duarte să se dea la o parte în meciul cu noi. I-am spus că mă bate Dumnezeu dacă fac aşa ceva. De la "Vamă" te poţi accepta la orice. E cel mai mare rău din fotbalul românesc", a dezvăluit fostul oier.

Dinu "Vamă" s-a jurat ca ultimul om, pe copiii lui!

"Dacă eu i-am propus asta, să-mi facă Dumnezeu copiilor mei cel mai mare rău. Iar dacă el a minţit, ca un ordinar ce este, atunci să-i facă Dumnezeu copiilor lui cel mai mare rău.

Mergem mâine la biserică şi jurăm. Mi-e ruşine de mama lui şi de familia lui, că ţin la uşă un asemenea nemernic. A făcut o echipă care nu bate pe nimeni, el vrea să-i câştige alte echipe campionatul. Steaua cu el va ajunge rău", a spus Dinu Gheorghe "Vamă".

Ne puteți urmări și pe Google News